Accident grav în Suceava: un TIR a intrat într-un microbuz şcolar
0Un TIR a intrat în coliziune frontală cu un microbuz şcolar în care se aflau nouă elevi cu vârste cuprinse între 8 şi 17 ani. Doi elevi şi şoferul microbuzului au murit pe loc. Unul
Un TIR a intrat în coliziune frontală cu un microbuz şcolar în care se aflau nouă elevi cu vârste cuprinse între 8 şi 17 ani.
Doi elevi şi şoferul microbuzului au murit pe loc. Unul dintre elevii răniţi a fost transportat deja la Spitalul de neurochirurgie din Iaşi, iar alţi şase răniţi au fost duşi la Spitalul municipal din Vatra Dornei.
TIR-ul se deplasa dinspre Iacobeni spre Ciocneşti, iar microbuzul se deplasa spre şcoala din localitatea Ciocăneşti. Accidentul s-a produs în zona Oiţa, de pe raza localităţii.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, Bogdana Crăciun, cu un kilometru şi jumătate înainte de producerea accidentului TIR-ul a trecut pe lângă un echipaj de poliţie şi nu avea viteză mare. Până în prezent nu se cunosc cauzele producerii accidentului.
Într-o curbă, TIR-ul a pătruns pe contrasens, a intrat în coliziune frontală cu microbuzul şcolar şi l-a aruncat într-o prăpastie.
Copiii răniţi aflaţi în Spitalul municipal din Vatra Dornei vor fi transportaţi cu elicopterul la Spitalul de neurochirurgie din Iaşi.
Prefectul judeţului Suceava, Orest Onofrei, a cerut un elicopter pentru transportarea răniţilor, după ce medicii de la Spitalul municipal Vatra Dornei au stabilit că este necesar acest lucru.
Iniţial s-a solicitat un elicopter de la SMURD Târgu Mureş dar, deoarece este vizibilitate zero peste munţi, s-a recurs la un elicopter de la SMURD Bucureşti.
Trei dintre copiii grav accidentaţi la Ciocăneşti prezintă traumatisme craniene. O fetiţă de 13 ani se află în comă, cu ruptură de splină. Medicii din Vatra Dornei spun că dacă fetiţa nu-şi va reveni din starea de comă, va fi transportată şi ea la Iaşi cu elicopterul.
Şoferul camionului este internat în stare de şoc post-traumatic, la Spitalul Vatra Dornei şi nu a putut fi încă audiat, a declarat adjunctul la comanda IPJ Vaslui, comisarul şef Mircea Smolea.
El a spus că testul cu alcoolscopul a arătat că şoferul Nicolae Buhosu, în vârstă de 45 de ani, nu consumase băuturi alcoolice.























































