Abandonul şcolar, mai mare în România decât în majoritatea ţărilor UE
0România, din pãcate, se situezã mult peste nivelul celor mai multe dintre statele membre sau care au aderat recent la UE în ceea ce priveşte abandonul şcolar, relateazã AGERPRES.
La nivelul anului 2007, valoarea indicatorului pentru România înregistra 19,2%, spre deosebire de ţări precum Slovenia - 4,3%, Polonia - 5,0%, Republica Cehă - 5,5%, statele membre UE-27 - 14,8%, potrivit Raportului Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT) privind starea învăţământului.
La nivelul aceluiaşi an, România este, totuşi, în avantaj faţă de Spania (31,0%) şi Portugalia (36,3%).
În perioada 2000-2007, rata abandonului şcolar (calculat pe baza metodei 'intrare-ieşire'), atât pe
ansamblul învăţământului primar şi gimnazial, cât şi la nivelul fiecăruia dintre cele două cicluri, înregistrează un trend continuu ascendent. Ca urmare, în această perioadă, valoarea indicatorului a crescut de peste trei ori în clasele I-VIII (de la 0,6% în anul şcolar 2000/2001 la 2,0% în 2007/2008), de aproape trei ori în învăţământul primar (de la 0,6% la 1,7%) şi de patru ori în învăţământul gimnazial (de la 0,6% la 2,3%).
Rata de absolvire a învăţământului primar şi gimnazial evidenţiază accentuarea diferenţei între mediul urban şi rural, în anul 2006/2007, în zonele rurale, indicatorul fiind cu aproximativ 25 puncte procentuale mai scăzută decât în urban.
În anul 2007, ponderea cea mai importantă a rezultatelor 'foarte bune' ale elevilor la sfârşitul clasei a IV-a se înregistrează la matematică, în timp ce la limba maternă şi ştiinţe ponderea cea mai ridicată o deţin elevii cu rezultate medii. Totuşi, procente importante de elevi performează nesatisfăcător, mai ales la ştiinţe (22,8%) şi limba maternă (14,5%).























































