6.000 de dolari pe an din negotul cu lucrari de diploma

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 1000 de lucrari de diploma din toate domeniile de activitate au fost puse, de curand, in vanzare, prin intermediul Internetului, de un proaspat absolvent de ASE, dupa cum ne-a declarat. Pentru

Peste 1000 de lucrari de diploma din toate domeniile de activitate au fost puse, de curand, in vanzare, prin intermediul Internetului, de un proaspat absolvent de ASE, dupa cum ne-a declarat. Pentru a scoate un ban in plus, inca din ultimul an de facultate, tanarul "intreprinzator" s-a ocupat cu tehnoredactarea lucrarilor de diploma, dar in scurt timp si-a dat seama ca din aceasta activitate nu ies prea multi bani si ca efortul depus nu este bine platit. De aceea, in urma cu doi ani nastrusnicului tanar i-a venit ideea sa pastreze cate o copie dupa fiecare lucrare ce-i pica in mana, pe care ulterior urma sa o valorifice. Cum averea stransa numara, in acest moment, peste 1000 de lucrari de diploma si cum orice afacere porneste prin a-ti face putina publicitate, George (caci asa s-a recomandat la telefon) a inceput sa lipeasca afise pe peretii facultatilor, prin caminele studentesti, chiar si pe geamurile cabinelor de telefon din Gara de Nord. In ultimul timp, George si-a introdus oferta pe Internet, la pagina de educatie de pe site-ul Kappa, pentru ca aceasta sa fie accesibila mai multor persoane. Preturile sunt intre 30 si 50 de dolari pentru o "bucata", ceea ce, spune el, nu este foarte putin, dar nici foarte mult daca ai in vedere "calitatea deosebita a marfii". Mai mult, tanarul s-a experimentat intr-atat in redactarea lucrarilor de diploma, incat le recomanda cumparatorilor sa pastreze doar "scheletul" lucrarii de diploma si le indica ce modificari sa opereze pe text, astfel incat profesorii in fata carora se sustine examenul de diploma "sa nu se prinda". Pentru a usura efectuarea modificarilor pe text, se ofera cumparatorului o discheta. Dupa cum singur declara, anual reuseste sa vanda intre 100 si 200 de lucrari de diploma, de pe urma carora strange mai bine de 6000 de dolari. Cand am vorbit la telefon, George ne multumea ca l-am ales pe el dintre cei 10 furnizori de lucrari de diploma care actioneaza in acest moment pe piata, apreciind ca el este "cel mai serios".

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite