40% din “căpşunari” lucrează legal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secretarul de stat Valentin Mocanu a declarat marţi, la o dezbatere despre legea pensiilor, că 40% din românii care lucrează în străinătate au contracte de muncă şi plătesc asigurări sociale, transmite Mediafax.

"Dintre cei care au decis ca, pentru o perioadă de timp, să lucreze în străinătate, aproximativ 40% sunt înregistraţi cu contracte de muncă legale, drept pentru care contribuie la sistemele de asigurări sociale în ţările unde-şi desfăşoară activitatea, drepturi care vor fi transferate dacă ei se întorc în România, conform legislaţiei europene", a spus secretarul de stat, potrivit Mediafax.
Asta înseamnă că ei pot beneficia de toate drepturile, de la indemnizaţie de şomaj şi până la pensie, indiferent dacă locuiesc pe teritoriul ţării unde au muncit şi au plătit contribuţiile sociale, sau dacă se întorc în România.
Românii care muncesc la negru în străinătate au posibilitatea de a contribui voluntar la sistemul de pensii din Românii, drept ce este menţinut şi în noua lege a pensiilor, aflată acum în dezbatere la Parlament. 
Potrivit unor estimări, peste două milioane de români muncesc afară, cu sau fără contract de muncă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite