2000 de FNI-isti au scandat: Iliescu-n groapa! NATO go home! Vadim presedinte!
* Ei au cerut jandarmilor sa se retraga, ca sa-i poata "omori pe hotii din Senat"
Actiunea de ieri a feneistilor a inceput in Piata Revolutiei, in jurul orei 9,30, cand din mai multe zeci de autocare au debarcat mii de protestatari. Veniti din toata tara, manifestantii au incercat inca din primul moment sa blocheze Calea Victoriei. Odata cu scurgerea timpului, mitingul pagubitilor FNI s-a tensionat. La aproape o jumatate de ora de la debut, protestatarii cereau ca jandarmii sa se retraga, ca sa-i poata "omori pe hotii din Senat". Stransi in fata sediului Senatului, feneistii se jurau ca isi asuma responsabilitatea in cazul in care vor prinde vreun parlamentar si ii vor lua gatul. Un individ din conducerea protestatarilor urla peste multime: "Ori va bag in aia a..., ori ne organizam si blocam tot centrul". Un sustinator venit din provincie: "Io am venit din Ploiesti, ca sa blochez strazile, ca sa stie toti bucurestenii. D-aia sunt aici". Cu scandari, "Moarte hotilor!", "Jos mafia!", feneistii se bulucesc in buza Senatului. Un colonel de la jandarmi incearca sa-i calmeze. Spune ca a reusit sa aranjeze o intalnire intre reprezentantii Ministerului Finantelor si delegatia manifestantilor. Multimea il injura. Un pagubit, cu o tigara Marlboro in coltul gurii si ceas de aur, incearca sa-i incite pe batranii care isi agita certificatele de investitori: "Ba, nu-l ascultati pe gaborul asta. Blocati bulevardul!". La 10,30, multimea e pregatita de mars. In primul rand - un batranel cu haine jerpelite, care spune ca a pierdut cateva zeci de pensii la FNI. Pe umbrela neagra pe care o agita si-a lipit o poza a lui Ceausescu. Cativa protestatari de etnie maghiara - ajunsi in Capitala tocmai din Covasna - tin pancarte scrise in engleza: "We hate this country controled by corupted" (Uram tara asta condusa de corupti, intr-o engleza aproximativa) si "Chose now: Europe or coruption" (Alegeti acum: Europa sau coruptie). Fiindca in zona apare un grup de straini, un palc de doljeni iese din randuri cu o alta lozinca in engleza: "NATO + UE go home. Here is mafia". Pe traseul spre cladirea CEC-ului sunt etalate si alte pancarte: "Iliescu in groapa/Nastase in teapa"; sau "Jos terorismul financiar CEC-PSD-FNI". Primul popas e facut in fata sediului Politiei Capitalei, unde depunatorii incep sa scandeze numele Mariei Vlas. De undeva din gramada sunt aruncate bile de rulment spre randurile de jandarmi. Cativa vor sa forteze cordoanele ca sa se catere pe gardul Politiei. Marsul continua si in fata sediului CEC se inregistreaza o alta busculada. De aceasta data, protestatarii vor sa intre in sediul CEC. Cativa batrani din coloana se retrag. Ei vor doar sa ajunga la Ministerul Finantelor, unde sa-i roage pe guvernanti sa le dea ceva bani, "ca nu mai avem nici macar de o aspirina". Pe podul peste Dambovita, de langa Tribunal, coloana se opreste. Circulatia e blocata mai bine de jumatate de ora. Soferii claxoneaza si-i injura pe protestatari. Cateva femei se asaza pe asfalt, iar incercarea jandarmilor de a le ridica starneste un cor de huiduieli si blesteme. In acest timp, liderul pagubitilor, Ovidiu Mazilescu, da interviuri. In opinia presedintelui ANI-FNI, actiunea de ieri a fost indreptata impotriva autoritatilor, "care lupta impotriva investitorilor". "Recursul in anulare inaintat de Joita Tanase este la limita legii. In campania electorala PSD-ul ne-a promis ca ne ajuta. Acum lupta impotriva noastra". In timp ce un protestatar cu damf de tuica ameninta ca isi da foc, liderul feneistilor declara: "Vrem ca guvernul sa se implice in solutionarea problemei pagubitilor si sa retraga recursul in anulare. Vom face demersuri juridice pana la instantele internationale. Vrem sa se aplice contractul CEC-FNI, prin care statul sa garanteze investitiile". Dupa presiunile jandarmilor, manifestantii au parasit podul de langa Tribunal si s-au indreptat spre Ministerul Finantelor, scandand neincetat "Vadim presedinte!". Dupa o ora, in care aproximativ 1.000 de protestatari au asteptat in fata Ministerului Finantelor, o delegatie a lor s-a intors de la negocierile cu un reprezentant al Guvernului, fara vreun rezultat imbucurator. In urma discutiilor, reprezentantul Executivului a propus doar acordarea celei de-a doua transe de ajutor financiar, conform Legii 33. In acest caz, liderii pagubitilor FNI s-au jurat ca, in noiembrie, la Praga, va fi prezenta o delegatie a protestatarilor, care sa arate ca "nu meritam sa intram in NATO". "Mai bine nu intram in NATO si ne dati banii", spunea un lider al demonstrantilor. In jurul orei 15, manifestatia s-a terminat in stilul cunoscut, cu o imbranceala in fata Parchetului General intre manifestanti si jandarmi, in care s-au folosit deopotriva bastoanele de cauciuc si pancartele de protest. Procurorul general Joita Tanase - neplacut surprins ca BNR si SRI demonstreaza vinovatia lui Vantu Ieri, in conferinta de presa, procurorul general Joita Tanase s-a declarat surprins ca scrisoarea confidentiala a BNR catre Parchet, privitoare la Sorin Ovidiu Vantu, document pe care l-am prezentat in numarul nostru de ieri, a putut ajunge in presa. Asta e grija Parchetarului General, confidentialitatea, i-a violat presa scrisorica de amor. Care, de altfel, e doar una din cele peste 30 de scrisori privind scandalul FNI trimise Parchetului si Politiei, doldora de date si dovezi in legatura cu jaful FNI, jaful BRS, jaful BID. Ce e asa de confidential, coane Joiticule? Jaful? Faptul ca SRI radiografiaza vanzarile formale de actiuni ale lui SOV catre acolitii sai? Punerea intr-o lumina si mai clara a balacirii lui "Hagi al finantelor", Nicolae Vacaroiu, in haznaua Gelsor? Faptul ca Parchetului i se solicita imperativ sa stabileasca daca Vantu este "instigator, autor sau complice la fraudele inregistrate la FNI, BID, BRS, Astra si Gelsor?" Sau si pe dl. procuror general il bate vantul?




















































