Un jurnalist, despre diagnosticul care i-a schimbat viaţa: „Am cancer, dar încetaţi să îmi spuneţi că sunt curajos“
0Luke Allnutt este un jurnalist originar din Marea Britanie care locuieşte în Praga din 1998. A scris articole în care trata subiecte precum noile tehnologii, politica statelor din Europa de Est, dar şi teme personale, precum moartea tatălui său, survenită în urma unei tumori cerebrale. Acum, suferă de cancer el însuşi.
Într-un text publicat pe blogul său de pe Tumblr, Allnutt descrie lupta sa cu boala, făcând totodată o serie de aprecieri referitoare la modul în care comportamentul celor din jur s-a schimbat, după ce au aflat de boala sa, un cancer de colon agresiv.
„Este un vocabular special rezervat persoanelor care suferă de cancer: vorbim de supravieţuitori şi de călătorii. (…) Acest vocabular este parţial o reacţie, un antidot potrivit pentru felul în care percepem cancerul: ca pe o forţă invazivă care trebuie învinsă“, scrie jurnalistul.
„De când am fost diagnosticat, mulţi oameni mi-au spus că îmi admiră curajul – şi le mulţumesc pentru asta, este cu siguranţă mai bine decât să fii privit ca un vierme fără coloană vertebrală – dar mereu mă face să mă întreb: De ce sunt curajos ?“.
Allnutt susţine că răspunsul oamenilor la această întrebare, de cele mai multe ori, este acelaşi: cu toţii consideră că, dacă ar afla că suferă de cancer, ar înceta să îşi trăiască viaţa, aşteptând să moară în orice clipă.
„Nu ar fi pe Facebook, nu ar scrie pe blog despre cancer şi cu siguranţă nu ar putea glumi. Îşi imaginează un soi de scurtcircuit mental“ şi „se plasează în carantină“.
Astfel, arată el, o existenţă normală devine un act de curaj pentru cei din jur.
„Curaj (sau poate prostie) ar fi să privesc cancerul în faţă şi să îmi spun că pot învinge asta de unul singur. Mă duc să beau. Sau curaj ar fi să refuz o operaţie care să îmi salveze viaţa, chimioterapia, fiind conştient de urmări.“, scrie Allnutt.
„Cancerul nu e competiţie“ în care câştigă cine suferă mai mult, insistă jurnalistul.
„Oamenii care suferă de cancer în stadiu avansat, cu slabe şanse de supravieţuire, se descurcă pentru că nu au de ales, trebuie să se confrunte cu propria dată de expirare, aşa cum oamenii mereu fac, cu umor, cu teamă, cu tristeţe. Poate cred despre ei înşişi că sunt ghinionişti, furioşi, trişti… dar curajoşi, nu prea aş crede“.
Curajul despre care se vorbeşte în cazul celor bolnavi de cancer este, susţine el, un artificiu lingvistic menit să îi transforme pe bolnavi în eroi, în „războinici care luptă împotriva unei boli malefice. Nu este un vocabular care permite umilinţă în faţa unui adversar rapace.“
În cele din urmă, Allnutt pare să creadă că este vorba despre o discriminare.
„Oricând aud că oamenii care suferă de cancer sunt descrişi drept curajoşi, îmi pare puţin rău pentru cei care suferă de boli cardiace sau de Alzheimer, care, spre deosebire de războinici, sunt descrişi drept victime pasive, tăcute, care niciodată nu pot lupta împotriva bolii, ci pot doar să îi cedeze.“