Ultima ora in medicina
0Ceaiul protejeaza stomacul si esofagul Bautorii de ceai au sanse mai mici ca restul lumii sa faca cancer la stomac si la esofag. S-a constatat ca polifenolii care intra in componenta ceaiului reduc
Ceaiul protejeaza stomacul si esofagul Bautorii de ceai au sanse mai mici ca restul lumii sa faca cancer la stomac si la esofag. S-a constatat ca polifenolii care intra in componenta ceaiului reduc riscurile acestor afectiuni. Inca din 1986, o echipa de cercetatori a monitorizat starea de sanatate a peste 18.000 de chinezi consumatori de ceai, cu varste cuprinse intre 45 si 64 de ani. Din analiza urinei subiectilor, a reiesit rolul major pe care il joaca polifenolii in prevenirea cancerului, riscurile de imbolnavire fiind mai mici de doua ori. Influenta compusilor respectivi este mai pronuntata la persoanele care prezinta concentratii de caroten in urina mai mici decat media, au aratat studiile. Carotenul este, se stie, substanta naturala prezenta din abundenta in morcovi, portocale sau spanac. Unele sampoane dau pubertate precoce Una din cauzele pentru care o parte din tinerele fete ajung la pubertate mai devreme ar fi... samponul. Americanii au constatat ca anumite produse cosmetice, printre care si cele folosite pentru spalarea parului, contin hormoni estrogeni. Cantitatile sunt, ce-i drept, foarte mici, dar, sustin cercetatorii americani, suficiente pentru a declansa o pubertate precoce. Au fost luate in vizor in special anumite produse folosite de tinerele de culoare pentru a-si intretine sau spala parul. In Statele Unite, jumatate din adolescentele de origine africana ajung la pubertate in jurul varstei de 8 ani, in loc de 15 ani, cum se intampla cu celelalte fete de origine caucaziana. Acest fenomen nu are cauze genetice, dovada ca tinerele din Africa ating pubertatea cu mult dupa 8 ani, indiferent de originea lor sociala. Produsele incriminate de specialistii americani nu se gasesc in magazine, majoritatea fiind procurate prin Internet sau de pe "piete paralele". Cancerul bronsic se "feminizeaza" Numarul femeilor care fac cancer pulmonar creste de la an la an, arata statisticile. Aceasta maladie, care se datoreaza in principal fumatului excesiv si care era considerata pana acum o afectiune exclusiv masculina, se "feminizeaza" din ce in ce. Daca in 1993, in Franta, femeile cu cancer bronsic reprezentau de 11 la suta din totalul bolanvilor de cancer, in 2000 acest acest procent a ajuns la aproape 40 la suta. In Statele Unite, cancerul bronsic este pe primul loc intre cauzele decesului la femei, inaintea cancerului la san.























































