Terapeutică :Leacuri pentru cistită

Pentru ca rinichii şi vezica să-şi păstreze sănătatea, trebuie să primească lichide în cantitate suficientă, cel puţin doi litri pe zi.
Eugen Giurgiu, doctor în biochimie cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie, recomandă terapia cu anumite plante care acţionează ca antiseptice urinare, utile în combaterea infecţiilor şi inflamaţiei, în timp ce consumul de ceaiuri din plante creşte aportul de lichide.
Infuzia de afine e un remediu natural care tonifică muşchii vezicii urinare şi are efect antimicrobian. Infuzia se prepară din 250 de mililitri de apă şi 20 de grame de frunze de afine: apa fiartă se toarnă peste frunze, se lasă la infuzat 10 minute, apoi se strecoară. Se consumă trei căni de ceai pe zi.
Specialiştii americani au demonstrat că majoritatea pacienţilor cu infecţii urinare se vindecă dacă beau un pahar de suc de merişoare în fiecare zi. Şi coacăzul negru combate infecţiile.
Frunzele de coacăz negru sunt recomandate în tratamentul multor boli cronice. Datorită concentraţiei de vitamina C, infuzia din aceste frunze combate infecţiile şi distruge radicalii liberi din organism.
Infuzia se prepară din două linguriţe de frunze uscate, care se infuzează, timp de 10 minute într-o cană cu apă clocotită. Zilnic se bea câte o cană de ceai înaintea fiecărei mese principale. Tratamentul trebuie urmat cel puţin trei săptămâni.
Zeama de orz cu lămâie e un tratament tradiţional pentru cistită. Porţia zilnică se prepară din 50 de grame de orz peste care se toarnă 900 de mililitri de apă clocotită.
Apoi se adaugă zeama şi coaja rasă de la o lămâie şi o jumătate de linguriţă de zahăr. Din fiertura de orz se consumă câte o cană după mesele principale, timp de 10 zile.
Sucul de răchiţele combate cistita, dar este şi un factor de protecţie pe termen lung. Zilnic se consumă câte 600 de mililitri de suc diluat cu apă (în cantităţi egale).





















































