Studiu: Naşterea prin cezariană, asociată cu un risc mai ridicat de complicaţii grave pentru mamă
0Naşterea prin cezariană este asociată cu un risc mai ridicat de complicaţii grave pentru mamă în comparaţie cu naşterea naturală, în special în cazul femeilor cu vârste de peste 35 de ani, potrivit unui studiu francez, preluat de AFP.
Mai multe studii au evidenţiat un număr semnificativ de complicaţii grave (hemoragii masive, infecţii, embolii pulmonare etc.) în cazul femeilor care nasc prin cezariană. Acestea însă nu permit defalcarea complicaţiilor care survin în urma procedurii chirurgicale de cele care pot fi explicate prin existenţa unei boli sau de contextul clinic care determină naşterea prin cezariană, a explicat institutul de cercetare Inserm într-un comunicat publicat vineri, conform agerpres.ro.
Chiar dacă aceste complicaţii nu sunt frecvente, cercetătorii recomandă echipelor medicale să ia în calcul acest risc suplimentar în momentul când decid modalitatea naşterii, având în vedere creşterea semnificativă a costului naşterii prin cezariană în decursul ultimilor 20 de ani la nivel global.
Rezultatele studiului
În această nouă analiză publicată în Canadian Medical Association Journal (CMAJ), o echipă de cercetători de la Inserm, Universitatea Paris Descartes, Universitatea Paris Diderot şi Universitatea Paris 13 a selectat cazurile femeilor care au suferit complicaţii grave fără legătură cu starea lor de sănătate de dinaintea naşterii şi le-au comparat cu cazurile-martor ale unor femei care nu s-au confruntat cu complicaţii. Concluziile oamenilor de ştiinţă arată ''un risc ridicat de complicaţii grave după naştere la femeile care au născut prin cezariană, în cazul celor la care intervenţia chirurgicală a fost efectuată înainte sau în timpul travaliului'', a explicat Inserm.
În contextul în care complicaţiile maternale grave afectează în medie 1,5% dintre naşteri - hemoragii masive în cea mai mare parte dintre cazuri -, studiul a pus în evidenţă o probabilitate aproape dublă (de 1,8 ori mai mare) în cazul femeilor care nasc prin cezariană în comparaţie cu cele care au născut pe cale vaginală şi triplă pentru femeile cu vârste peste 35 de ani.
Potrivit ipotezei emise de cercetători, creşterea riscului suplimentar odată cu vârsta este legată de diminuarea capacităţii uterului de a se contracta după naştere pentru a stopa hemoragia fiziologică. 'Femeile şi medicii trebuie să fie informaţi în legătură cu acest risc ridicat pentru a determina cea mai bună modalitate de a da naştere, în special în cazul mamelor mai în vârstă', a estimat Catherine Deneux-Tharaux, director de cercetare în cadrul Inserm şi coordonatoare a studiului.
Potrivit raportului Euro-Peristat, în 2015, Franţa era '„una dintre ţările europene care practica în cel mai scăzut grad cezariana, care se realiza totuşi în cazul unei naşteri din cinci'', a amintit Inserm. În 1995, această rată era de 16%. În alte ţări, aceste rate sunt cuprinse între 15% în Islanda şi 52 % în Cipru. Potrivit OMS, în medie din totalul unei populaţii, ''ratele de cezariană care depăşesc 10% nu sunt asociate unei reduceri a nivelului de mortalitate maternală şi neonatală”', scrie Agerpres.