Ştiri pe scurt

Stăpânii câinilor, obligaţi la curăţenie Dispozitive cu pungi pentru colectarea resturilor biologice ale câinilor au fost amplasate la sfârşitul săptămânii trecute în oraşul Alba
Stăpânii câinilor, obligaţi la curăţenie
Dispozitive cu pungi pentru colectarea resturilor biologice ale câinilor au fost amplasate la sfârşitul săptămânii trecute în oraşul Alba Iulia, în cadrul unui proiect derulat de Asociaţia Chinologică Alba, în parteneriat cu autorităţile locale. Iniţiatorii acestui proiect şi-au propus responsabilizarea proprietarilor de câini, astfel încât zonele verzi din parcurile publice să rămână curate, informează Agerpres.
Peste o jumătate de miliard de lei pentru mediu
Programul Operaţional Sectorial de Mediu a înregistrat cea mai mare creştere a gradului de absorbţie a fondurilor europene în ultima lună, iar suma totală a plăţilor efectuate către beneficiarii acestui program este de aproximativ 677 de milioane de lei, informează Agerpres. Suma totală a plăţilor efectuate către beneficiarii acestui program reprezintă 40% din totalul plăţilor efectuate pentru celelalte programe finanţate de UE.
Control inopinat la groapa de gunoi
Primăria Municipiului Dorohoi a fost sancţionată cu o amendă contravenţională de 15.000 de lei pentru depozitarea deşeurilor menajere pe o rampă de gunoi închisă, scrie Agerpres. Amenda a fost dată de Comisariatul Regional Suceava al Gărzii Naţionale de Mediu, în urma unui control inopinat.
Zgomotul străzii, transformat în energie
Designerii industriali din China au dezvoltat un sistem de „colectare” a zgomotului pentru generarea electricităţii, informează Green Report. Denumit Sonea, acest sistem cântăreşte şapte kilograme şi generează 30 de waţi de energie curată dintr-un singur decibel de zgomot.





















































