Sânii îmbătrânesc mai repede decât restul organismului. Fiecare parte a corpului are propriul ceas biologic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ţesutul mamar este cu doi-trei ani mai „bătrân“ decât restul corpului, spun specialiştii FOTO Shutterstock
Ţesutul mamar este cu doi-trei ani mai „bătrân“ decât restul corpului, spun specialiştii FOTO Shutterstock

Oamenii de ştiinţă americani au descoperit un nou ceas în interiorul ţesuturilor umane, cel mai precis, de altfel, pentru evaluarea modului în care îmbătrâneşte fiecare organ în parte.


Cu toţii îmbătrânim, dar lumea ştiinţifică nu poate explica încă sigur de ce. Specialiştii de la Universitatea California din Los Angeles (UCLA) au descoperit un ceas biologic încorporat în genomul nostru care ar putea face lumină în problema îmbătrânirii organismului şi, de asemenea, ar putea ajuta la găsirea unei căi de încetinire a procesului.

Ceasul epigenetic, aşa au numit cercetătorii americani noua metodă pe care au descoperit-o pentru identificarea vârstei biologice a fiecărui ţesut din corpul uman în parte.

Oamenii de ştiinţă de la UCLA, coordonaţi de profesorul de genetică umană Steve Horvath, au analizat peste 8.000 de mostre de ţesuturi şi au identificat 355 de markeri ADN de la 51 de tipuri de celule şi ţesuturi (inclusiv inimă, plămâni, creier, ficat, cartilaj şi rinichi) care se modifică de-a lungul vieţii – încă de dinainte să ne naştem şi până la bătrâneţe.

Toate acestea formează un tipar pe care prof. Horvath l-a folosit pentru a crea un model statistic. Rezultatul este „primul evaluator precis al vârstei biologice valabil pentru majoritatea ţesuturilor şi tipurilor de celule“, spune specialistul. El a dezvoltat şi un software pe care l-a prezentat apoi tuturor colegilor din domeniu.

De ce este cancerul de sân cel mai întâlnit tip de cancer la femei

„Ţesutul sănătos al sânilor este cu aproximativ doi-trei ani mai «bătrân» decât restul corpului unei femei. Iar dacă o femeie a dezvoltat deja cancer de sân, ţesutul sănătos care înconjoară tumoarea este cu 12 ani mai în vârstă, în medie, decât restul corpului“, potrivit prof. Horvath. Rezultatele ar putea explica de ce cancerul de sân este cea mai comună boală oncologică în rândul femeilor.

Specialiştii de la UCLA au constatat că ţesutul tumoral este, în medie, cu 36 de ani mai bătrân decât ţesutul sănătos, ceea ce ar putea explica, de asemenea, de ce înaintarea în vârstă este un factor major de risc pentru multe tipuri de cancer în cazul ambelor sexe.

ceas biologic

Celulele stem „resetează“ ceasul epigenetic

Un alt aspect analizat de echipa profesorului Horvath este cel al celulelor stem pluripotente induse, adică acele celule adulte reprogramate în laborator pentru a se întoarce la stadiul de celule stem asemănătoare celor embrionare. În acest stadiu, ele pot „deveni“ orice tip de celulă a corpului.

„Cercetarea mea arată că toate celulele stem sunt nou-născuţi. Şi mai important, procesul de transformare a celulelor unei persoane adulte în celule stem pluripotente «resetează» ceasul biologic al celulelor respective la zero“, explică prof. Horvath.

În principiu, cercetarea specialiştilor de la UCLA demonstrează că oamenii de ştiinţă ar putea „da înapoi“ ceasul biologic. „Acest ceas epigenetic ar putea deveni un biomarker important pentru studiul unor noi abordări terapeutice care să ne menţină tineri cât mai mult timp“, spune specialistul.

Ceasul epigenetic „ticăie“ diferit, în funcţie de vârsta din buletin

Potrivit cercetătorilor, ticăitul ceasului biologic nu este constant pe tot parcursul vieţii, el bate mai repede sau mai încet pe măsură ce înaintăm în vârstă. „Ceasul epigenetic «ticăie» mult mai rapid imediat după ce ne-am născut şi până la adolescenţă, apoi este încetinit treptat“, spune Horvath.

Citeşte şi:

Cât costă testele pentru depistarea predispoziţiei la cancer de sân şi ce soluţii există în afară de mastectomie

Statisticile arată că numărul femeilor care au apelat la îndepărtarea chirurgicală totală sau parţială a sânilor pentru a preveni cancerul de sân, asemenea Angelinei Jolie, a crescut cu aproximativ 50% din 2000 şi până acum. Dar este aceasta singura soluţie?

Cazul Angelina Jolie: femei care au renunţat la sâni pentru sănătate, nu şi la frumuseţe

În majoritatea situaţiilor, cancerul la sân poate fi învins, dar urmele luptei rămân pe corp şi în sufletul supravieţuitoarelor. Unele dintre ele au ales să facă artă din mastectomie.

VIDEO 5 măsuri la îndemână ca să previi cancerul de sân

Doar o mică parte dintre cazurile de cancer mamar apar pe fondul moştenirii genetice. Kilogramele în plus şi sedentarismul sunt cauze directe ale bolii pentru 25-33% din totalul femeilor cu această afecţiune, arată Agenţia Internaţională de Cercetare Oncologică.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite