Primul transplant de uter la americani. Suedezii au făcut această operaţie în premieră mondială, în 2013
0Operaţia americanilor a durat 9 ore şi a fost făcută la Cleveland Clinic, Ohio. Pacienta de 26 de ani a primit un uter de la o donatoare decedată. Suedezii se află deja la al nouălea transplant de uter, operaţie pe care au derulat-o în premieră mondială, în 2013, potrivit AFP.
Starea pacientei este stabilă, au spus medicii americani. O conferinţă pe această temă va avea loc săptămâna viitoare.
Pacientele candidate la acest tip de transplant au început să fie selectate anul trecut în cadrul unui studiu clinic, dintre femeile care suferă de o formă gravă de infertilitate.
Americanii au realizat acest tip de grefă la trei ani după ce colegii lor, suedezii de la Universitatea de Medicină din Gothenburg. Operaţia desfăşurată de suedezi în 2013 a ajutat o femeie inferitlă să dea naştere unui copil un un an mai târziu, în 2014.
De altfel, suedezii se află la a noua operaţie de acest tip care a dus la cinci sarcini şi patru naşteri.
Principala problemă care se ridică în urma acestui tip de transplant este că, în timpul sarcinii, riscul de respingere a grefei creşte exponenţial.