Oncolog: „Imunoterapia este foarte eficientă în melanom, cancer pulmonar şi renal”

Prof. dr. Christoph Zielinski

În ultimii ani, tratamentele moderne împotriva diverselor tipuri de cancere nu doar că au prelungit sensibil durata de viaţă a pacienţilor cu aceste afecţiuni, dar le-a crescut şi calitatea, lucru deloc de neglijat, spun medicii.

Prof. dr. Christoph Zielinski, unul dintre cei mai apreciaţi experţi la nivel european în oncologie şi tratamentul cancerului prin imunoterapie, director Medical la Spitalul Wiener Privatklinik din Austria, explică mecanismele precise prin care imunoterapia acţionează în organism.

Adevărul: Care sunt tipurile de cancer în care este utilizată imunooncologia?

Prof. dr. Christoph Zielinski: Tratamentul cu inhibitori ai punctelor de control imunitar este înregistrat în prezent pentru aproximativ 20 de indicaţii, inclusiv melanomul malign, cancerul pulmonar, renal, forme speciale de cancer de sân (numit „triplu negativ“),  de vezică urinară, forme particulare de cancer de colon care pot fi identificate prin caracterizări adecvate, forme de limfoame maligne refractare la tratament şi, în general, tumori cu caracteristici numite „instabilitate microsatelitară“, care fac celulele tumorale „vizibile“ pentru un atac imunitar din partea mecanismelor de apărare ale organismului.

Care sunt mecanismele prin care acţionează în organism acest tip de tratament?

Acesta atacă celulele tumorale într-o manieră ţintită şi, pentru a face acest lucru, foloseşte sistemul imunitar al organismului. Celulele tumorale au modificări foarte specifice şi reuşesc să se facă invizibile pentru celulele sistemului imunitar. Imunoterapia înlătură această invizibilitate.

Care sunt beneficiile imunoterapiei?

Deşi dispunem de foarte puţini markeri individuali de prognostic şi predicţie la nivel personal pentru a prezice eficacitatea imunoterapiei, am observat răspunsuri remarcabile în melanomul malign metastatic, în cancerul pulmonar sau în cel renal şi în multe alte tumori maligne, în care chimioterapia nu are nicio eficacitate sau are o eficacitate limitată. Acest lucru diferenţiază această opţiune terapeutică de tratamentele „convenţionale“.

Care sunt efectele secundare? Care dintre ele?

Activarea celulelor T care se face prin imunoterapie poate determina sistemul imunitar să atace şi ţesuturile sănătoase, ceea ce duce apoi la efecte cunoscute din bolile autoimune. Efectele secundare pot fi multiple, inclusiv modificări cutanate, diaree şi colită, disfuncţii nervoase sau tulburări endocrine. Odată ce vă lansaţi în imunoterapie, sunteţi obligat să recunoaşteţi aceste efecte secundare şi să fiţi capabil să le trataţi conform recomandărilor internaţionale.

Trebuie asociat şi cu alte tipuri de terapii valabile în cancer, respectiv radioterapie, chimioterapie?

Imunoterapia de multe ori trebuie combinată cu alte tratamente, inclusiv chimioterapia sau terapia cu ţintă moleculară. În plus, în funcţie de caracteristicile tumorii, se poate prezice dacă imunoterapia va funcţiona într-un mod mai bun sau mai rău ori dacă nu va funcţiona deloc, constituind astfel o altă formă de tratament „personalizat“ care vizează nu numai diagnosticele specifice, ci şi diagnosticele cu caracteristici foarte clare. În cele din urmă, utilizarea imunoterapiei este rezultatul unei interacţiuni între oncologii medicali şi patologii, ţinând cont de aspectele de reglementare şi de disponibilităţile locale în ceea ce priveşte deciziile guvernamentale de rambursare a acestei modalităţi de tratament destul de costisitoare.

Cât timp trebuie urmărit şi ce trebuie să facă pacientul cu cancer după terapie?

Nu ştim, deocamdată, cât timp ar trebui instituită imunoterapia. În cazul melanomului malign metastatic, de obicei ne oprim după doi ani, odată ce a avut loc o dispariţie a metastazelor. În alte tipuri de cancer, de obicei tratăm într-o manieră cronică şi ne oprim doar atunci când apare progresia bolii sau efecte secundare problematice. Astfel, toate investigaţiile de urmărire sunt identice cu recomandările pe care le dăm în bolile metastatice, cu tomografii computerizate la intervale destul de scurte, în principal de trei luni.