Nașterea acasă cu moașă de pe Facebook este ilegală și riscantă
0O femeie de 42 de ani a murit după ce a decis să nască la domiciliu, cu o asistentă medicală găsită pe internet. Nu este primul caz de acest fel care a avut loc în ultima vreme în județele Moldovei. Medicii ginecologi avertizează asupra riscurilor și ilegalității unor asemenea practici.
Caz șocant la Piatra Neamț: o femeie de 42 de ani, aflată la prima sarcină, cu boli asociate grave – trombofilie și scleroză multiplă – a murit după ce a născut la propriul domiciliu, asistată fiind de o moașă căutată și găsită pe internet.
Decesul femeii s-a produs pe 15 mai la Spitalul Județean din Piatra Neamț, unde a fost dusă în cele din urmă, prea târziu însă. O echipă multidisciplinară de medici neurologi, anesteziști, chirurgi, cardiologi a încercat fără succes să salveze viața pacientei, a explicat prof.dr. Mircea Onofriescu, medic primar de obstetrică-ginecologie la Spitalul „Cuza Vodă“ din Iași, citat de Agerpres.
Din informațiile de până acum, gravida fusese văzută de mai mulți medici din Piatra Neamț care i-au recomandat nașterea prin cezariană, dar a ignorat sfatul acestora, preferând nașterea asistată de o asistentă medicală care ar fi avut și studii de moașă, pe care ar fi găsit-o pe Facebook și care a acceptat să se implice. Decizia s-a dovedit a fi fatală pentru gravidă.
Potrivit declarațiilor profesorului Onofriescu, după eliminarea placentei, pacienta ar fi suferit o hemoragie masivă, Ambulanța fiind chemată mult prea târziu. Universitarul a adăugat că este al doilea deces înregistrat în județul Neamț în ultimele zile, după ce gravidele au hotărât să nască acasă, asistate de moașe.
Nu avem moașe instruite și nici logistică
În unele țări europene, unde există și personal specializat, și logistica necesară, nașterea la domiciliu reprezintă o opțiune pentru gravidele fără boli asociate. În România însă, nu există lege care să reglementeze nașterea acasă, nici moașe calificate și nici infrastructura necesară. Și nici medici.
Prof.dr. Nicolae Suciu, medic primar obstetrică și ginecologie la Institutul Național de Ocrotirea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu“ din București, spune că la noi nu există un protocol, un ghid care să guverneze nașterea acasă: „Sigur că în țări precum Belgia, Olanda, se naște acasă. Dar există moașe special instruite în acest sens“.
Profesorul Onofriescu subliniază că aceste moașe au atestat recunoscut de casele de asigurări de sănătate să asiste nașterile acasă, iar în momentul în care aceste persoane se duc şi încep să urmărească un travaliu, serviciul de ambulanţă este atenţionat, astfel încât, la nevoie, o Salvare dedicată să poată asigura transferul acestei gravide de la domiciliu în cel mai apropiat serviciu sanitar. „Este un sistem de organizare şi un sistem de planificare care sunt foarte bine puse la punct. În România, acest lucru este interzis“, a explicat prof.dr. Mircea Onofriescu.
Mai mult decât atât, spune profesorul Suciu, la noi sunt probleme cu medicii care asistă nașterile la spitale. Chiar și aceștia pot fi depășiți de situație, dar au avantajul că pot apela la un coleg cu mai multă experiență în timp util. „În niciun caz moașele nu pot să-și asume așa ceva acasă. Mai ales că nu avem lege în acest sens. Eu am fost până în 2018 președintele Societății și am încercat să ierarhizăm maternitățile, în cele de grad 1, 2 și 3, pentru a direcționa mai ușor cazurile de la cele previzionate de nașteri naturale, fără complicații și până la cele cu nașteri la 24 de săptămâni – deci foarte devreme –, care pot avea loc doar în maternități de gradul 3“, subliniază universitarul. Pentru că doar acestea au logistica necesară și personalul calificat pentru a salva atât gravida, cât și bebelușul.
”Condamnăm astfel de practici”
Foarte probabil, moașa care a asistat gravida din Piatra Neamț nu a avut cunoștințe privind patologia preexistentă asociată sarcinii, mai spune Suciu. Aceasta, în cel mai bun caz, putea duce la bun sfârșit actul nașterii, dar în joc au fost și comorbiditățile pacientei. „Nașterea în sine este o debalansare din starea de bine, de echilibru a pacientei. Volumele de sânge se schimbă dacă există probleme cardiace, de coagulare, hepatice sau renale și toate acestea precipită un eveniment nedorit“, mai spune profesorul.
Medicii au făcut apel la populație să nu încurajeze acest trend al nașterilor acasă. „Dorim să transmitem pe această cale opiniei publice că dacă aveţi prietene, rude, soţii, cunoştinţe care plănuiesc sau îşi doresc să nască la domiciliu, să le îndrumaţi către o unitate spitalicească pentru a primi asistenţă medicală de specialitate şi a reduce riscurile pe care nu le cunosc sau nu le înţeleg. Din astfel de practici se nasc drame, drame care afectează pe termen lung atât familiile implicate, cât şi pe noi, cadrele medicale. Condamnăm ferm astfel de practici şi vrem să ne arătăm solidaritatea şi să transmitem un semnal de alarmă cu privire la acest trend periculos şi din păcate din ce în ce mai răspândit şi promovat în mediul online“, se arată într-un comunicat al medicilor de la secția de Obstetrică-Ginecologie şi Neonatologie a SJU Piatra Neamţ.