Metode eficiente de a controla tensiunea

0
0

Circa 40% din români sunt hipertensivi şi doar 18% din ei sunt trataţi corect. Medicaţia, dieta, mişcarea, renunţarea la fumat şi la alcool sunt esenţiale pentru a preveni complicaţiile hipertensiunii arteriale.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), la nivel global, tensiunea arterială crescută reprezintă una dintre cele mai importante cauze de mortalitate cardiovasculară. Această problemă afectează în prezent aproximativ un miliard de persoane din întreaga lume şi se preconizează că, în 15 ani, incidenţa bolii va creşte cu 50%.

„Accidentele vasculare cerebrale reprezintă principala cauză de deces la noi în ţară. Iar o contribuţie majoră în acest sens o are proporţia mare de pacienţi cu hipertensiune arterială care nu urmează un tratament sau care sunt trataţi insuficient", spune prof. dr. Doina Dimulescu, medic primar cardiolog la Spitalul „Elias" din Bucureşti. Principalii factori care duc la hipertensiune arterială sunt moştenirea genetică, dieta dezechilibrată, obezitatea, sedentarismul, abuzul de alcool şi de cafea, fumatul şi stresul.

Dietă bogată în potasiu

Hipertensiunea arterială este adesea asociată cu excesul de sare şi cu un consum redus de alimente bogate în potasiu. Astfel, persoanele a căror tensiune arterială se încadrează în limite normale (maximum 140/90 mmHg) este bine să consume până la 3 grame de potasiu zilnic, hipertensivii trebuie să suplimenteze aportul de potasiu până la 5 g pe zi, spun specialiştii. „Dieta persoanelor cu tensiunea arterială crescută este bine să includă banane, portocale, roşii, pepene galben, sfeclă roşie, cartofi, ciuperci şi curmale, care sunt surse naturale de potasiu. De asemenea, alimentaţia acestora trebuie să conţină şi cereale integrale, tărâţe de grâu, spanac, soia, verdeţuri, migdale dulci, peşte, ulei de măsline şi produse lactate degresate", spune medicul de familie Ruxandra Constantina, cu competenţe în apifitoterapie, de la Clinica Med-As din Bucureşti.

Citiţi şi:

De câte grăsimi avem nevoie în anotimpul rece

Cum gătim corect pentru a păstra nutrienţii


Un truc pentru a reduce consumul de sare fără a afecta gustul alimentelor este să se folosească la gătit plante aromate precum tarhonul, mărarul, pătrunjelul, menta şi leuşteanul. În plus, în prezent există anumite tipuri de sare special create pentru hipertensivi, cu un conţinut redus de sodiu şi îmbogăţite cu potasiu.

30 de minute de mişcare pe zi

Activitatea fizică regulată, o jumătate de oră zilnic sau câte o oră de trei ori pe săptămână, contribuie semnificativ la reglarea tensiunii arteriale. În plus, mişcarea este o metodă bună de a reduce nivelul de stres şi de a combate obezitatea, aceştia fiind factori majori de risc pentru apariţia hipertensiunii arteriale. Cu toate acestea, persoanele în cazul cărora afecţiunea s-a agravat şi au apărut afecţiuni asociate (boala coronariană, insuficienţă cardiacă, afecţiuni renale, diabet zaharat) sau în cazul cărora există istoric de accident vascular cerebral, necesită consultul medicului înainte de a începe un program de exerciţii.

 Fără fumat şi fără alcool

Primul lucru pe care trebuie să-l facă o persoană atunci când află că are tensiunea arterială crescută este să renunţe la fumat şi să limiteze consumul de alcool şi de cafea. Studiile au arătat că, timp de o oră după ce s-a inhalat nicotina, tensiunea arterială se menţine cu 10 mmHg mai crescută decât era înainte de a aprinde ţigara. Cofeina şi alcoolul agravează şi ele această problemă atunci când se face abuz. De aceea, nu se recomandă consumul a mai mult de două ceşti de cafea pe zi şi a mai mult de un pahar de băuturi alcoolice, în cazul femeilor, sau de două pahare, în cazul bărbaţilor.

Medicamente necesare

Terapia antihipertensivă include medicamente precum betablocante, diuretice, alfablocante, vasodilatatoare, blocante de calciu şi se folosesc oricare dintre clasele majore de antihipertensive (betablocante, ACEI, ARBs, calciu blocante şi diuretice), cu recomandarea de a utiliza combinaţii medicamentoase, deoarece cresc eficacitatea tratamentului şi reduc timpul până la normalizarea valorilor tensiunii arteriale. Totuşi, aceste indicaţii trebuie stabilite de către medicul curant, după o examinare completă", spune medicul cardiolog Doina Dimulescu.


Mai multe - Sănătate

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite