Femeia de o jumătate de tonă va fi operată în India. Ea a fost mutată cu ajutorul unei macarale
0
Tânăra este din Egipt, are 36 de ani, şi cântăreşte 500 de kilograme, fiind cunoscută drept cea mai grasă din lume. Egipteanca a început tratamentul preoperator în India înaintea intervenţiilor chirurgicale la care va fi supusă pentru a slăbi, informează agerpres.ro.
Pacienta a ajuns sâmbătă în Mumbai cu un avion tip cargo şi a fost transportată cu ajutorul unor macarale.
Pe nume Eman Ahmed, femeia a luat în greutate încă din copilărie şi a suferit deja un accident vascular cerebral în urma căruia mâna dreaptă şi piciorul drept i-au paralizat.
Vorbirea i-a fost şi aceasta afectată, potrivit paginii online a campaniei „Save Eman“ prin intermediul căreia se adună banii de tratament.
Nu a mai ieşit din casă de 25 de ani
Ahmed a fost primită la spitalul Saifee din Mumbai, unde au fost amenajate special pentru ea o încăpere specială cu uşi mari şi un pat ranforsat, potrivit purtătoarei de cuvânt a unităţii medicale. Femeia urmează să treacă printr-o serie de teste înainte ca medicii să efectueze procedurile chirurgicale pentru reducerea greutăţii ei, o operaţiune ce ar putea dura cel puţin şase luni.
Din cauza stării sale, Ahmed nu se mai putea ridica din pat şi a părăsit casa din Alexandria pentru prima oară în ultimii 25 de ani pentru a zbura la Mumbai cu avionul special pus la dispoziţie de Egyptair, fiind urcată în aeronavă cu ajutorul unor macarale.
Trebuie să slăbească 50 de kilograme înainte de operaţie
De cazul lui Eman Ahmed se ocupă specialistul în chirurgie bariatrică Muffazal Lakdawala care, alături de echipa sa, va efectua prima operaţie la începutul lunii martie. Până atunci, femeia trebuie să se hrănească cu lichide timp de 25 de zile pentru a pierde 50 de kilograme. „Numai dacă bolile asociate obezităţii vor fi ţinute sub control, iar Eman va pierde din greutate vom face operaţia“, a declarat, însă, medicul. Acesta a precizat că intervenţia va dura două ore şi jumătate.
„Avem speranţe mari că ea se va întoarce acasă sănătoasă“, a spus sora femeii, Shaimaa Ahmed pentru cotidianul egiptean Masry al-Youm.
Ahmed suferă de limfedem sever, diabet de tip 2, hipertensiune, hipotiroidism, boală pulmonară obstructivă şi restrictivă severă, gută şi are un risc foarte mare de embolism pulmonar.