Eroii noştri

O faptă eroică vorbeşte întotdeauna inimii. Ea găseşte singură drumul spre sufletul nostru şi ne stârneşte admiraţia, respectul şi recunoştinţa. Oameni obişnuiţi sau profesionişti ai riscului şi-au pus viaţa în joc pentru a salva alte vieţi. Ei sunt eroii noştri în 2008.

În vremurile moderne, înrobite de patimi şi egoism, un gest eroic ne surprinde şi ne oferă o lecţie de care avem mare nevoie.

Preocupaţi de griji mărunte, pe care adesea le luăm prea în serios, uităm că mulţi dintre bărbaţii patriei îşi riscă viaţa zi de zi pentru ca noi să ne simţim în siguranţă.

Fie că sunt soldaţi, poliţişti sau pompieri, „românii în uniformă“ stau cu naturaleţe între noi şi pericol, trăind zi de zi în prima linie şi sfidând moartea.

Atunci când nu mai înving moartea, spunem că „au căzut la datorie“, le cinstim memoria şi îi numim eroi. Rememorând, la sfârşit de an, faptele lor eroice, aducem un omagiu familiilor care i-au pierdut.

Explozia fatală

Ionuţ Cosmin Sandu, militar - 20 martie, Afganistan. Fruntaş în Batalionul 300 Infanterie „Sfântul Andrei”, dislocat în februarie 2008 în Afganistan, Ionuţ Cosmin Sandu a fost ucis în timpul unei misiuni de patrulare în provincia Zabul, la nord de oraşul afgan Qalat.

Autovehiculul militar Humvee, în care se afla, a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat, ce fusese îngropat în carosabil de rebelii afgani.

Ionuţ Cosmin Sandu, 29 de ani, era căsătorit şi a lăsat în urmă doi copii. El a fost înaintat post-mortem la gradul de sublocotenent şi a fost înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Eternitatea, din Galaţi, în Careul Eroilor.

Primul în dispozitiv

Marius Claudiu Covrig, militar - 13 iunie, Afganistan. Fruntaşul făcea parte din Batalionul 300 Infanterie „Sfântul Andrei”  şi se afla într-o misiune de patrulare pe Autostrada A1 (Qalat – Kabul).

Convoiul, format din patru TAB-uri, a fost atacat de insurgenţi cu armament uşor şi aruncătoare de grenade. Marius Covrig se afla în TAB-ul de cercetare, primul din dispozitiv şi cel mai vulnerabil. El a fost ucis în schimbul de focuri.

Claudiu Marius Covrig avea 29 de ani şi era căsătorit, dar nu avea copii. A fost înaintat post-mortem la gradul de sublocotenent şi înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Eternitatea, din Galaţi, în Careul Eroilor.

Autostrada blestemată

Dragoş Traian Alexandrescu, militar - 31 august, Afganistan. Sergentul major era într-o misiune de patrulare, pe Autostrada A1 Qalat - Kabul, la aproximativ 20 de kilometri de Qalat, când blindatul în care se afla a trecut peste un dispozitiv explozibil.

El făcea parte din Batalionul 30 Vânători de Munte „Dragoslavele”, din Câmpulung Muscel, venit în Afganistan în iulie 2008, când Batalionul „Sfântul Andrei“ din Galaţi a fost repatriat. Blindatul în care se afla tânărul Alexandrescu era al treilea dintr-o coloană de patru.

Dragoş Traian Alexandrescu, în vârstă de 32 de ani, era căsătorit şi avea doi copii. El a fost înaintat post-mortem la gradul de sublocotenent şi a fost înmormântat cu onoruri militare la cimitirul Flămânda, din Câmpulung Muscel.

Doliu de Paşti

Alexandru Steopoaie, pompier - 27 aprilie, Sângeorz-Băi. Un pompier voluntar şi-a pierdut viaţa în prima zi de Paşte, încercând să salveze un tânăr care coborâse într-un puţ de colectare a apelor minerale.

Băiatul de 15 ani pusese pariu cu prietenii că poate intra în puţul respectiv, în ciuda interdicţiilor. Din cauza emanaţiilor de dioxid de carbon el şi-a pierdut cunoştinţa.

Pompierul venit să îl salveze a căzut şi el în puţ, după ce coarda de care era legat a cedat. Bărbatul era şeful protecţiei civile de pe lângă Primăria Sângeorz-Băi, judeţul Bistriţa Năsăud. Pompierii militari au reuşit să scoată cele două trupuri din puţ, însă manevrele de resuscitare ale medicilor au fost inutile.

Alexandru Steopoaie, în vârstă de 45 de ani, era căsătorit şi avea doi băieţi, unul în clasa a X-a şi altul student la Universitatea din Cluj-Napoca.

Valea Plângerii

Vasile Stoian, Doru Holinger, Adrian Măţan şi Marcel Alexa, mineri - 15 noiembrie, Valea Jiului. Patru mineri au murit încercând să-şi salveze colegii prinşi în subteran în urma unei explozii de gaz metan. În timpul operaţiunilor de salvare a avut loc o a doua explozie, în care Vasile Stoian, Doru Holinger, Adrian Măţan şi Marcel Alexa şi-au pierdut viaţa.

Sirenele din oraşul Petroşani au sunat în semn de omagiu în ziua în care cei patru, împreună cu ceilalţi nouă mineri ucişi de prima explozie, au fost înmormântaţi la Petrila şi la Petroşani.

Vasile Stoian avea 38 de ani şi a lăsat în urma sa doi copii. Doru Holinger avea 39 de ani, iar Adrian Mâţan numai 27 şi era încă student, urmând să obţină anul viitor diploma de inginer. Marcel Alexa, de 36 de ani, a murit sub ochii fratelui său Nicolae, care a supravieţuit, dar are arsuri grave pe tot corpul.

La moartea fiecărui militar român, ambasadorul SUA şi cel al Marii Britanii şi-au exprimat regretul, subliniind contribuţia valoroasă a trupelor româneşti desfăşurate în Afganistan. „Sunt impresionat de curajul şi angajamentul ferm al militarilor români care acţionează în condiţii dificile în Afganistan.

Ştiu că trupele britanice, cu care aceştia cooperează strâns, apreciază în mod deosebit profesionalismul şi devotamentul colegilor din România”, a precizat ambasadorul britanic Robin Burnett.

Cei trei eroi militari au fost decoraţi de preşedintele ţării, iar familiile lor au primit ajutoare materiale din partea Ministerului Apărării.

Când am intrat în clădire, aveam senzaţia că sunt într-un film de groază, cu dârâmături peste tot şi persoane rănite care urlau de durere. Am urcat la primul etaj, am luat în braţe o bătrână, care însă nu voia să vină cu mine pentru că nu avea intenţia să-l lase singur pe soţul ei. A trebuit să-i promit că mă voi întoarce negreşit şi după el.

Iosif Petrişor,
SALVATOR

Cei pentru care curajul e mai puternic decât instinctul de conservare

Când filozoful elveţian Henri-Frederic Amiel spunea că „eroismul este triumful sufletului asupra cărnii”, el aprecia drept eroice doar faptele care presupun înfruntarea pericolului cu mijloace minime, având conştiinţa clară că în joc este chiar pierderea propriei vieţi.

 Eroul acţionează dezinteresat, doar sub influenţa unei forţe a binelui, care ne împinge să-i ajutăm pe semenii noştri, spune Amiel.

Medicii spun, însă, că trupul uman are „o logică” proprie, care îl determină pe individ să-şi apere viaţa cu orice preţ. Cu toate acestea, în anumite situaţii, unii oameni găsesc în dragostea pentru semeni tăria de a trece peste instinctul de autoapărare şi de a sări în ajutorul celor din jur.

Indiferent dacă eroii îşi pierd sau nu viaţa, faptele lor trebuie să fie omagiate pentru ca nobleţea riscului asumat să nu rămână neştiută.

 „Superman din Est”

Iosif Petrişor, constructor - 22 februarie, Roma. Presa l-a botezat „Superman din Est”, iar poliţiştii italieni au povestit că rareori au fost martori la fapte dezinteresate, care dovedesc atât de mult curaj.

Românul care i-a salvat pe cei doi italieni dintr-o explozie petrecută în localitatea Maccarese, din apropierea Romei, spune, însă, că el nu este un erou.

Îşi aminteşte doar că se afla întâmplător în zonă şi a intervenit imediat, „aşa cum era normal”. De altfel, după ce bătrânii italieni au fost preluaţi de echipele de pompieri, Iosif Petrişor a şi dispărut fără nicio pretenţie, fiind descoperit ulterior de ziariştii italieni.

Aceştia au aflat că, deşi fusese rănit şi ars la mâini, Petrişor s-a dus întâi la locul de muncă şi abia la sfârşitul programului a mers la un doctor.

Bărbatul este plecat de 13 ani din Piatra Neamţ şi lucrează în Italia în domeniul construcţiilor. Autorităţile italiene din Maccarese i-au acordat o medalie.

„Adevăratul Spiderman”

Doruţ Jurcan, constructor - 28 aprilie, Florenţa. Numit de presa din Italia „Adevăratul Spiderman”, Doruţ Jurcan este un tânăr de 34 de ani aflat la muncă în localitatea Montecatini, localitate aflată în preajma oraşului Florenţa.

Scăpat de sub supravegherea mamei, un băieţel de doi ani atârna de balustrada balconului de la etajul al treilea al blocului. Copilul era paralizat de spaimă şi nu plângea, dar a fost văzut de Diana, fetiţa de 11 ani a eroului român. Vecinii au sunat la uşa apartamentului, dar nimeni nu a răspuns.

Situaţia fiind disperată, Doruţ a decis să se caţere pe bloc, ţinându-se de ornamentele balcoanelor, pentru a ajunge la copil. În timp ce el escalada clădirea prin exterior, jos aştepta colegul său, Toma Nemeş Vasile, pregătit să atenueze eventuala cădere a copilului.

Băiatul a fost prins de haine de Doruţ şi a început să plângă abia după ce s-a simţit în siguranţă, în braţele salvatorului. Mama copilului, o rusoaică în vârstă de 23 de ani, a fost trezită cu greu de echipa de pompieri chemată de vecinii îngroziţi. Ea mai fusese denunţată pentru consum de alcool.

Doruţ Jurcan lucrează în Italia de doi ani, în domeniul construcţiilor (montează tavane false), este căsătorit şi are un copil. Consătenii din comuna natală, Urmeniş, din judeţul Bistriţa Năsăud, povestesc că şi atunci când era acasă el a înlocuit de multe ori serviciul de ambulanţă cu maşina personală, indiferent de oră, întrucât spitalul cel mai apropiat se află la 50 de kilometri distanţă.

Patru zile în infern

Horia Colibăşanu, alpinist - 19 mai, Himalaya. La o altitudine de 7.500 de metri, Horia l-a îngrijit timp de cinci zile şi cinci nopţi, pe colegul său, spaniolul Inaki Ochoa de Olza, deşi el însuşi era rănit.

Cei doi începuseră expediţia în Himalaya pe 15 martie 2008 şi, după aproape două luni şi jumătate de căţărare pe cel mai periculos vârf din lume, Annapurna, o avalanşă i-a blocat în cort. Inaki nu a mai putut respira aerul rarefiat, iar pe 19 mai a suferit un atac cerebral.

Horia şi Inaki au trecut prin momente cumplite, cu doar o jumătate de ciocolată pe zi şi foarte puţină apă. Cortul de două persoane era acoperit de un strat gros de zăpadă şi cei doi aveau foarte puţin loc. Alpiniştii aşteptau, însă, ajutorul unor colegi dintr-o tabără inferioară, cu care Colibăşanu luase legătura prin radio.

După patru zile de chin, un alt alpinist, elveţianul Ueli Steck, a reuşit să urce spre cortul celor doi. El a adus medicamente, dar nu erau suficiente pentru toţi trei.

Deşi rănit, timişoreanul a decis să renunţe el la medicamente şi a coborât în tabără, lăsându-l pe Steck să-l menţină în viaţă pe Inaki. Acesta a murit, însă după patru zile de la atacul cerebral, pentru că elicopterul cu echipa de salvare n-a mai putut ajunge din cauza vremii.

Românul Horia Colibăşanu a primit Medalia de aur a statului spaniol. El este primul român care a urcat pe vârful K2, tot în Himalaya, are 31 de ani şi este de profesie stomatolog.

În iulie 2008, s-a ales cu o fractură dentară participând la una dintre faimoasele curse de alergare de tauri de la Pamplona, unde s-a înscris în memoria colegului său, alpinistul spaniol Inaki Ochoa de Olza, care participa în fiecare an.

A murit pentru prietenii lui

Alexandru Purcaru, elev - 25 iunie, Oneşti. Avea numai 13 ani. Fiind minor, numele lui nu a fost dezvăluit integral. Profesorii de la şcoala „George Calinescu” din Oneşti spun că şi el, şi prietenii lui erau elevi buni la învăţătură.

Se duseseră pe malul apei, lângă barajul de la Termo 2, ca să joace fotbal, iar în apă au intrat ca să se răcorească. Nici măcar nu ştiau să înoate. Asta nu l-a împiedicat, însă, pe Alexandru să încerce să-şi salveze colegii,  pe Adrian Stefan B., de 13 ani, şi pe Florin Cristian C., de 14 ani.

Martorii oculari au povestit că, după ce colegii lui au început să strige că se îneacă, Alexandru a sărit în apă ca să-i ajute şi, după o vreme, a fost şi el înghiţit de ape. Colegii spun că aşa se purta întotdeauna: oriunde se iscau certuri între colegi, el intervenea şi aplana conflictele, pentru că ţinea la toţi, ca la nişte fraţi.

Mâna întinsă spre moarte

Sorin Bocşan, constructor - 6 decembrie, Bocşa. Tânărul de 28 de ani a încercat să-şi salveze colegul de la moarte, dar a sfârşit zdrobit alături de el. Sorin se întorsese recent din concediul paternal şi muncea numai de câteva săptămâni în Bocşa, unde se ridica un centru comercial.

În ziua aceea, cei doi urmau să fixeze mai multe grinzi pe acoperiş. La un moment dat, Bocşan a văzut cum colegul de lângă el şi-a pierdut echilibrul şi a început să alunece. Sorin a întins mâna şi l-a prins, oprindu-i, pentru o vreme, alunecarea. Totuşi, când au încercat să se redreseze şi să se caţere înapoi, cei doi au alunecat împreună, ţinându-se de mână, şi au murit la impactul cu solul.

Soţia eroului constructor, rămasă singură cu o fetiţă de numai doi ani, a acceptat ca cei doi să fie îmormântaţi împreună, fără resentimente faţă de familia celui care a provocat moartea soţului său.

„Un înger m-a salvat”

Mihai Cheche, muncitor - 11 decembrie, Roma. Mihai are 37 de ani, nu a ezitat să ajute un bărbat de 76 de ani, care era pe punctul de a fi înghiţit de ape, în timpul inundaţiilor din centrul Italiei. Bătrânul scosese cu ultimele forţe braţele din apă şi striga, din când în când, după ajutor.

Salvarea a venit din partea unui român care a sărit în apa rece ca gheaţa şi l-a salvat pe italian, apucându-l de haine. „Un înger m-a salvat”, a declarat presei bătrânul recunoscător.

Mihai Cheche nu crede, însă, că e un erou. „Ce altceva puteam să fac? Să stau să mă uit cum un om se îneacă?“, a declarat el presei italiene. Mihai a povestit că el şi soţia lui mergeau spre locul de muncă şi schimbaseră ruta obişnuită din cauza aglomeraţiei.

Când a auzit strigătul nu s-a alarmat, dar soţia lui a insistat să se întoarcă şi, când au ajuns lângă viitură, au văzut numai două mâini ieşind din apă. L-au salvat pe bătrân şi l-au însoţit la spitalul Sant’Eugenio, iar apoi au plecat acasă, să se schimbe repede, ca să nu întârzie la serviciu.

Au fost găsiţi ulterior de ziarişti, iar primarul Romei a recunoscut că, datorită lor, şi-a schimbat părerea despre români. “Adevărul” a prezentat pe larg gestul lui Mihai Cheche.

În onoarea celor care ajută

Spre cinstea poporului nostru, lista eroilor anului 2008 ar mai putea continua cu sutele de jandarmi şi de pompieri care şi-au riscat viaţa încercând să salveze oamenii din incendii şi inundaţii, cu minerii salvatori care au fost arşi sau răniţi şi încă zac pe paturile spitalelor, cu toţi acei minunaţi anonimi care opresc copiii să traverseze când e periculos sau care deschid uşa atunci când cineva strigă după ajutor. Niciodată nu-i vom cunoaşte pe toţi, dar îi omagiem cu respect şi cu la fel de multă dragoste.