Articol publicitar

De la tratament la prevenție: rolul farmaciilor moderne în protejarea sănătății inimii

0
0
Publicat:

Afecțiunile cardiovasculare rămân principala cauză de mortalitate atât la nivel global, cât și european. 

Foto generala Shutterstock jpg

România, din păcate, nu face excepție de la această situație, ba, dimpotrivă, contribuie de o manieră substanțială la perpetuarea ei. Conform Institutului Național de Sănătatea Publică (INSP), în țara noastră, 1 din 2 persoane moare răpusă de o boală cardiovasculară, procentul acestui tip de mortalitate fiind de 52%. Aproape dublu față de ponderea de la nivelul UE (32,7%)!

De ce suntem aici? Pentru că, așa cum arată datele INSP, majoritatea factorilor de risc pentru bolile de inimă sunt la valori foarte mari:

·        consum redus de fructe și legume = 98%;

·        nivel inadecvat de activitate fizică = 92%;

·        exces ponderal și obezitate = 59%;

·        colesterol crescut = 55%;

·        consum episodic abuziv de alcool = 35%;

·        fumat = 19%;

·        hipertensiune arterială = 16%;

·        glicemie crescută = 15%.

După cum se poate observa, sunt factori legați de stilul de viață, care pot fi modificați prin schimbarea obiceiurilor și comportamentelor de zi cu zi.

CardioSuport 1920 x 1080 Spring Albinuta jpg

Bolile cardiovasculare, prevenibile în 80% dintre cazuri

Gravitatea datelor privind bolile cardiovasculare din România este cu atât mai îngrijorătoare cu cât, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, până la 80% dintre atacurile de cord și accidentele vasculare cerebrale pot fi prevenite. Estimările Asociației Americane a Inimii sunt și mai optimiste de atât. Experții americani sunt de părere că până la 90% din bolile cardiovasculare pot fi prevenite prin educație și acțiune susținută. Cu alte cuvinte, prin cunoașterea factorilor de risc și ajustarea lor.

În tot acest proces, farmaciile moderne au devenit un sprijin esențial pentru comunitate. Ele nu mai sunt doar un loc de unde ne luăm medicamentele prescrise de medic, ci veritabile centre de consiliere și orientare, unde fiecare persoană poate primi sfaturi personalizate pentru menținerea sănătății. Tocmai de aceea, în cazul unor rețele mari, precum Catena, farmaciștii sunt înrolați în programe de formare continuă, pentru fi mereu la curent cu cele mai noi informații medicale.

Cardiosuport cutie jpg

Campanii, testări și informare – farmaciile, partenere în lupta cu bolile cardiovasculare

Ca parte a eforturilor de prevenție și combatere a bolilor cardiovasculare, multe farmacii asigură astăzi servicii de măsurare gratuită a tensiunii arteriale. Farmaciile serioase merg mai deprate, derulând campanii de informare pentru creșterea gradului de conștientizare a factorilor de risc.

Catena, bunăoară, a făcut deja o tradiție din editarea și distribuția anuală a broșurii „O inimă sănătoasă iubește mai mult!”, un material informativ valoros, care ajută oamenii să înțeleagă cum se poate ajunge la diagnostice grave și evenimente nefericite, dar mai ales cum își pot proteja sănătatea inimii. De asemenea, organizează periodic evenimente speciale în diferite colțuri ale țării, în cadrul cărora, pe lângă informații și explicații, oferă și testări gratuite ale glicemiei. În plus, în toate cele peste 950 de farmacii ale brandului de la nivel național, există un „Raft al inimii”, un loc special unde oamenii pot găsi ușor produse care să-i ajute să-și mențină bună funcționare a sistemului cardiovascular, așa cum este și suplimentul alimentar CardioSuport de la Naturalis. Acesta reunește în formula sa trei dintre cele mai titrate ingrediente naturale cu rol dovedit în susținerea sănătății inimii și a vaselor de sânge: resveratrol, acizi grași Omega-3 și coenzima Q10.

Resveratrolul, mai mult decât un bun antioxidant

În ultimul deceniu, resveratrolul a devenit unul dintre cei mai studiați compuși naturali pentru efectele sale benefice asupra sistemului cardiovascular. Prezent în coaja strugurilor roșii, fructe de pădure și arahide, acest polifenol acționează printr-o serie de mecanisme complexe care sprijină elasticitatea vaselor de sânge, reduc inflamația vasculară și îmbunătățesc circulația. Numeroase cercetări au confirmat că resveratrolul nu este doar un antioxidant puternic, ci și un reglator fin al proceselor celulare implicate în menținerea sănătății inimii.

Un studiu apărut „Hypertention”, de exemplu, a arătat că resveratrolul contribuie la menținerea funcției endoteliale și la reglarea producției de oxid nitric, o substanță esențială pentru relaxarea vaselor de sânge și controlul tensiunii arteriale. Prin acest mecanism, resveratrolul sprijină fluxul sangvin și reduce riscul de rigidizare a arterelor. De altfel, o amplă meta-analiză, publicată în Nutrients, a confirmat că suplimentarea cu resveratrol poate contribui la scăderea tensiunii arteriale sistolice, un factor esențial în prevenția hipertensiunii și a bolilor cardiace.

O altă cercetare a demonstrat că acest compus reduce inflamația vasculară prin inhibarea căii NF-κB, asociată cu stresul oxidativ și bolile cardiovasculare. Rezultate similare a scos la iveală și analiza apărută recent în „Frontiers in Pharmacology”, care a relevat că resveratrolul are efecte antiinflamatoare măsurabile.

Pe scurt, prin acțiunea sa multiplă – antioxidantă, antiinflamatoare și vasoprotectoare – resveratrolul se dovedește a fi un sprijin valoros în menținerea sănătății inimii și a vaselor de sânge. De aceea, tot mai multe suplimente moderne, precum Naturalis CardioSuport, îl includ în formulele dedicate protejării sistemului cardiovascular.

Acizii grași Omega-3, sprijin esențial pentru inimă și vasele de sânge

Beneficiile acizilor grași Omega-3 asupra sănătății inimii sunt printre cele mai bine documentate în literatura medicală. Prezenți în mod natural în peștele gras (somon, ton, sardine, macrou), semințe de in și nuci, acizii grași esențiali EPA (acid eicosapentaenoic) și DHA (acid docosahexaenoic) pot contribui la reglarea tensiunii arteriale, la reducerea inflamației și la menținerea elasticității vaselor de sânge.

O amplă meta-analiză publicată în „Journal of the American Heart Association”, care a pus sub lupă 13 studii clinice randomizate, însumând peste 127.000 de participanți, a confirmat legătura dintre suplimentarea cu acizi grași Omega-3 de origine marină și reducerea riscului de evenimente cardiovasculare majore. Rezultatele au arătat că administrarea regulată de EPA și DHA s-a asociat cu o scădere semnificativă a riscului de infarct miocardic și de deces prin boală coronariană, cu o reducere relativă de aproximativ 8%.

De asemenea, cercetătorii au observat o tendință generală de diminuare a mortalității cardiovasculare totale în rândul persoanelor care au urmat suplimentarea pe termen lung. Concluzia studiului este clară: acizii grași Omega-3 pot juca un rol important în protejarea inimii, în special la persoanele cu factori de risc existenți sau cu antecedente cardiovasculare.

Un alt studiu girat de Asociația Americană a Inimii, de data aceasta apărut în revista „Circulation” a arătat că acizii grași Omega-3 contribuie la scăderea nivelului de trigliceride și la creșterea colesterolului „bun” (HDL), doi factori esențiali în protejarea arterelor. Totodată, ei reduc agregarea plachetară, scăzând probabilitatea formării cheagurilor care pot bloca vasele de sânge și provoca infarct sau accident vascular cerebral.

Toate aceste dovezi consolidează importanța includerii acizilor grași Omega-3 în strategiile moderne de prevenție, fie prin alimentație, fie prin suplimente de încredere, așa cum este Naturalis CardioSuport, care combină Omega-3 cu resveratrol și coenzima Q10 pentru un sprijin complex asupra sistemului cardiovascular.

Coenzima Q10, sursă naturală de energie pentru fiecare celulă

Prezentă în mod natural în organism, coenzima Q10 este o substanță esențială pentru producerea de energie la nivel celular. Odată cu înaintarea în vârstă, nivelul său scade, ceea ce poate duce la oboseală, scăderea rezistenței fizice și o funcționare deficitară a inimii. De aceea, specialiștii recomandă adesea creșterea aportului din surse externe.

De altfel, există date concludente, rezultate din studii clinice şi meta-analize, care vin în susținerea acestor recomandări, arătând că suplimentarea cu coenzima Q10 poate aduce beneficii considerabile pentru sănătatea inimii. De exemplu, un studiu multicentric dublu-orb, Q-SYMBIO, realizat pe 420 de pacienţi cu insuficienţă cardiacă moderată spre severă, a raportat că administrarea de Q10 (100 mg de trei ori pe zi) timp de doi ani, ca adjuvant la tratamentul standard, a redus semnificativ frecvenţa evenimentelor cardiovasculare majore (15% vs 26% în grupul placebo). De asemenea, în grupul tratat cu Q10 au fost semnificativ mai mici ratele de spitalizare pentru insuficienţă cardiacă, de mortalitate cardiovasculară (9% vs 16%), dar și de mortalitate din toate cauzele.

O altă cercetare privind pacienţii cu insuficienţă cardiacă a demonstrat că suplimentarea cu Q10 ajută la îmbunătățirea funcției contractile a inimii, prin creştere fracţiei de ejecţie cu aproximativ +3,67%.

În susținerea celor de mai sus vin și concluziile unei recente analize a altor 33 de studii, care găsit asocieri semnficative între coenzima Q10 și:

·        reducerea mortalității din toate cauzele;

·        scăderea numărului de spitalizări pentru insuficienţă cardiacă;

·        îmbunătăţirea gradului de toleranţă la efort

Foto articol interior  Shutterstock 2 jpg

Puterea prevenției stă în alegerile de zi cu zi

Sănătatea inimii nu se (re)construiește peste noapte. Ea se menține zilnic, prin obiceiuri simple, dar consecvente: mișcare, alimentație echilibrată, control medical regulat și sprijinul unor suplimente potrivite. Prevenția este fundamentală, iar farmaciile moderne ne pot ajuta s-o integrăm în stilul de viață, într-un mod firesc și durabil, oferindu-ne informațiile și produsele de care avem nevoie pentru a ne păstra inima puternică și sănătoasă.

Ca atare, alegerea unei farmacii de încredere, cum este Catena, și a unui supliment de calitate, precum Naturalis CardioSuport, înseamnă mai mult decât un gest de responsabilitate față de propria sănătate. Este un pas conștient spre echilibru, energie și o inimă protejată pe termen lung.

Surse:

https://insp.gov.ro/wp-content/uploads/2024/12/Analiza-de-situatie-BCV-2024.pdf

https://www.ahajournals.org/doi/10.1161/HYPERTENSIONAHA.111.01009

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/38958883/

https://www.ahajournals.org/doi/10.1161/JAHA.119.013543

https://www.ahajournals.org/doi/10.1161/circulationaha.114.015176

https://www.jacc.org/doi/10.1016/j.jchf.2014.07.007

https://www.jacc.org/doi/10.1016/j.jchf.2014.06.008

https://bmccardiovascdisord.biomedcentral.com/articles/10.1186/s12872-024-04232-z

Sănătate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite