Daunele produse organismului de stresul provocat de fluctuațiile de temperatură. Medic: „Statusul imunitar scade”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Urmează zile cu temperaturi de peste 20 de grade, valori record pentru această perioadă, iar medicii avertizează că fluctuațiile de temperatură atmosferică pot provoca probleme de sănătate, deoarece organismul se adaptează mai greu. 

Vreme neobișnuit de caldă pentru această perioadă FOTO shutterstock
Vreme neobișnuit de caldă pentru această perioadă FOTO shutterstock

Potrivit medicului Alexandru Nechifor, din cauza fluctuațiilor de temperatură, poate crește riscul aparițiilor unor afecțiuni, în special ale aparatului respirator, precum pneumonii,  viroze, gripă.  

„Organismul are nevoie de timp pentru a se adapta la oscilațiile de temperatura. În mod normal, un organism sănătos poate face față acestor schimbări dacă ele se realizează treptat. În schimb cei cu afecțiuni cronice, în special cardiovasculare, copiii și cei în vârstă au o mai mare dificultate în a se adapta la schimbări bruște de temperatură”, explică dr. Nechifor. 

Potrivit medicului, fluctuațiile de temperatură cresc riscul declanșării unor afecțiuni.  De asemenea, se pot agrava formele de reumatism cronic degenerativ.

„Statusul imunitar scade și riscul aparițiilor unor afecțiuni în special ale aparatului respirator sunt mai mari (viroze, gripă, pneumonii). De asemenea, frecvent avem agravarea afecțiunilor preexistente: hipertensiune, astm bronșic, depresie”, precizează medicul. 

Totodată, modificările presiunii atmosferice și umezeala din aer pot provoca dezechilibre în organism, precum stări de de oboseală, epuizare și dureri de cap insuportabile.

Specialiștii recomandă să consumăm cât mai multe fructe și legume, alimente bogate în vitamina C și E, magneziu, fier și calciu.  De asemenea, mișcarea poate face adevărate minuni: reduce stresul, înjumătățește inflamația, eliberează hormoni ai stării de bine, diminuează riscurile cardio-vasculare.

Vreme neobișnuit de caldă pentru această perioadă

Potrivit meteorologilor, pentru perioada 6 februarie -4 martie 2024, se anunță o vreme cel puțin ciudată, cu fluctuații mari de temperatură.

Conform prognozei, în prima parte a lunii februarie vom avea temperaturi peste medie, în timp ce în a doua parte temperaturile vor fi în scădere și este posibil să avem un episod de ninsoare. 

Marți, 6 februarie 2024, în municipiul Bucureşti s-au înregistrat temperaturi exagerat de mari pentru această perioadă, respectiv 19 grade, cu zece grade mai mult decât în mod normal. 

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite