Cum recunoaștem depresia - Elementele care ar trebui să ne dea de gândit

0
Publicat:

Depresia, în zilele noastre, a devenit o afecțiune tot mai comună, ce poate apărea la orice vârstă. Mulți cred că tristețea este principalul simptom, însă există multe alte elemente care ar trebui să ne dea de gândit. În funcție de durata sa și de modul în care se manifestă, depresia poate deveni extrem de periculoasă, punând în pericol viața pacientului.

Creșterea în greutate, posibil simptom al depresiei FOTO Shutterstock
Creșterea în greutate, posibil simptom al depresiei FOTO Shutterstock

Depresia este una dintre cele mai frecvente afecțiuni de natură psiho-emoțională. Nu se cunosc pe deplin cauzele care o declanșează, însă potrivit cercetărilor de actualitate, ea ar fi provocată de o combinație de factori genetici, biologici, de mediu și psihologici.

Poate apărea atât la adulți, cu precădere la cei cu vârste cuprinse între 45 și 64 de ani, cât și la copii. În cazul adulților, poate apărea concomitent cu alte boli medicale grave, precum diabetul, cancerul, bolile de inimă și boala Parkinson, notează DOC.

Simptomele pot fi de natură emoțională, fizică, mentală și/ sau comportamentală.

Simptome de natură emoțională

Tristețe și descurajare – Aici nu este vorba despre simple stări pasagere, ci de o persistență accentuată a acestor stări negative. Persoana în cauză se simte neajutorată și are impresia că nimic nu mai poate merge bine.

Autopercepția negativă – Având stări negative, persoana afectată de depresie se va percepe și pe sine într-un mod negativ, va avea o stimă de sine scăzută și sentimente de vinovăție.

Iritabilitate accentuată – Aceasta ar putea fi însoțită și de accese frecvente de manie.

Pierderea interesului pentru activitățile placute – Una dintre cele mai importante caracteristici care diferențiază depresia de alte tulburări este dezinteresul total pentru activitățile care altă dată, îi făceau plăcere persoanei, scrie Neuroaxis.

Simptome de natură fizică

Letargia – Persoana se va simți complet lipsită de energie.

Lipsa sau excesul de somn – modificarile psiho-mentale duc la modificări de somn, manifestate prin insomnie sau hipersomnie. Somnul neodihnor este corelat cu senzația de letargie.

Modificarea greutății si pierderea apetitului – Dieta zilnică este complet dată peste cap, lucru care duce la tulburări de greutate. Pesoana poate să își piardă complet apetitul sau, dimpotrivă, să mănânce excesiv. De asemenea, poate ajunge să facă exces de alcool sau alte substanțe.

Simptome de natură mentală

Lipsa de concentrare – Pe lângă dezinteres pentru diferite activități, persoanei afectate îi este și foarte greu să se concentreze, pentru a îndeplini diferite sarrcini. De exemplu, la locul de muncă.

Gânduri negative excesive – Apar gânduire suicidale, care sunt foarte periculoase. Totodată, pot fi observate simptome psihomotorii precum mersul sau vorbirea încetinite și dificultăți în exprimarea normală.

Simptome de natură comportamentală

Izolare – Cei ce se confruntă cu depresia ajung să petreacă mare parte a timpului singuri, întrucât se simt neînțeleși și preferă să de izoleze.

Angajare în activități riscante – Pacientul are o tendință spre comportamente riscante si impulsive, care îi pot pune în pericol sănătatea și chiar viața, pentru o perioadă lungă de timp.

Tipuri de depresie

Distimie: Aceasta este tulburarea depresivă persistentă. Distimia are o durată de cel puțin doi ani și variază de la episoade de depresie majoră la perioade cu simptome mai puțin severe.

Depresia post-natală: Este mult mai gravă decât „baby blue” (simptome depresive, relativ ușoare, care de obicei dispar după două săptămâni de la naștere, pe care multe femei experimentează după naștere).

Depresia sezonieră: Apare, în special în lunile de iarnă, din cauză că oamenii beneficiază mult mai puțin de lumina naturală a soarelul. Tulburarea se manifestă prin retragere socială și creștere în greutate.

Depresia psihotică: Se manifestă atunci când o persoană are depresie severă, plus o formă de psihoză, cum ar fi observarea unor lucruri tulburătoare pe care alții nu le pot auzi sau vedea (halucinații). Simptomele psihotice au de obicei o „temă” depresivă, cum ar fi vinovăție.

Sprijinul părinților și schimbările stilului de viață îi pot ajuta pe copiii și adolescenții deprimați, dar acestea nu sunt întotdeauna suficiente. Atunci când depresia este severă, este nevoie de ajutorul unui profesionist din domeniul sănătății mintale. În cazul adulților și vârstnicilor, tratamentul presupune atât abordarea medicamentoasă, cât și cea psihoterapeutică.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite