Cazul copiilor aflați în moarte cerebrală după operație: Ministerul Sănătății trimite Corpul de Control la Spitalul din Constanța
0Doi copii, un băiețel de 2 ani și o fetiță de 6 ani, se află în moarte cerebrală în urma unor intervenții chirurgicale efectuate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, iar familiile acestora acuză erori medicale grave. În acest context, Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat că a discutat cu președinta Colegiului Medicilor.

În prezent, cei doi copii sunt internați la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București, unde sunt monitorizați de echipe medicale specializate.
Cazurile vin la doar o săptămână după ce aceeași unitate medicală a fost implicată într-un alt scandal, fiind acuzată că nu ar fi tratat corespunzător un bărbat în vârstă de 33 de ani.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat că a discutat cu președinta Colegiului Medicilor, instituție care „s-a autosesizat și va face un demers de verificare a conduitei terapeutice, o analiză a actului medical în sine”, relatează Ziua de Constanța.
Ministrul Sănătății trimite Corpul de Control la Constanța
Totodată, Ministerul Sănătății, prin Corpul de Control, va verifica activitatea spitalului din punct de vedere administrativ, iar Inspecția Sanitară de Stat va analiza respectarea protocoalelor privind prevenirea și controlul infecțiilor nosocomiale.
Duminica trecută, ministrul anunțase deja trimiterea Corpului de Control la Spitalul Județean Constanța, după ce s-a constatat că, în unele secții, peste 70% din personal beneficiază de scutiri de gardă sau de ture de noapte.
„Este clar că acolo există anumite disfuncționalități administrative”, a subliniat Alexandru Rogobete, precizând că așteaptă concluziile verificărilor pentru a putea lua măsuri administrative.
Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța nu a transmis un punct de vedere oficial până la această oră, însă conducerea spitalului s-ar fi autosesizat și s-ar fi inițiat o anchetă internă pentru clarificarea aspectelor legate de cazul celor doi copii.
Mărturiile părinților ai căror copii au ajuns în moarte cerebrală
Primul caz este cel al unui băiețel de doi ani, care, pe 17 decembrie, a ajuns la urgență cu dureri abdominale intense. După investigații inițial neconcludente, un computer tomograf a stabilit diagnosticul de volvulus intestinal cu necroză – adică răsucirea intestinelor – motiv pentru care copilul a fost operat de urgență, însă starea sa s-a agravat rapid.
„De când a ajuns la terapie intensivă am putut să-l vedem abia după 2 ore şi jumătate, iar doamnele care au fost cu el imediat după ce a ieşit din blocul operator ne-au spus pe un ton destul de răstit: este foarte grav!”, a declarat Valeriu Briceag, tatăl copilului, potrivit Știrile Pro TV.
Prin intermediul unui avocat, familia va depune plângeri la Colegiul Medicilor și la Ministerul Sănătății.
„Am observat că se învineţeşte din ce în ce mai mult la față. A luat-o la palme, să vadă dacă are vreo reacţie, au luat-o, au dus-o în sala de operatoriu, au resuscitat-o, au intubat-o. Fetiţa s-a trezit din sedare. Dna doctor a decis să-i scoată ventilatorul, i l-a scos şi i-a pus oxigen şi atunci a făcut edem facial şi toracic. I-a distrus şi traheea, şi stopul cardiac şi edem cerebral, de când am venit aici la Bucureşti doctorii nu i-au dat şanse la viaţă”, a declarat Florentina Iancu, mama fetiței de 6 ani, operată e apendicită în aceeași unitate medicală.























































