Cancerul, boala de dincolo de trup. Negocierea cu sine, cu medicul, cu Dumnezeu, cu soarta
0Indiferent de stadiul de boală în care se află, pacienții care suferă de cancer au nevoie şi de suport psihologic, fie el de la un specialist, un duhovnic sau printr-o formă de artă.
Un diagnostic de cancer poate să pice ca un fulger atât pentru pacient, cât și pentru cei dragi. Nu are cum să fie altfel decât greu. Este normal să apară teama, anxietatea, furia, neliniștea, îngrijorarea, neputința. De aici începe însă o luptă. Unii vor pierde bătălia, alții, însă, o vor câștiga, pentru că astăzi multe cancere pot fi complet vindecate. Dar după aflarea diagnosticului, pacienții experimentează o serie de emoții.
Asociația „Sus Inima“, al cărei scop este de a oferi sprijin persoanelor afectate de cancer, atât celor diagnosticate, cât și familiilor și îngrijitorilor lor, a deschis un centru de suport oncologic în Timișoara.
Aici am întâlnit-o pe Diana Ungureanu Pamfil, omul care știe să asculte. S-a născut la Cluj-Napoca, dar a emigrat în Germania, în 1986, unde avea să se formeze ca psiholog.
„Am rădăcini săsești, așa că am făcut parte din rândul celor vânduți de Ceaușescu. M-am format la Heidelberg – în psihopatologie, la Londra și Viena – studii postuniversitare. Am început să profesez în Germania, ca psiholog într-o clinică neuro-ortopedică. Pe parcurs, am mai făcut patru specializări“, a declarat Diana Ungureanu Pamfil pentru „Weekend Adevărul“, care în 1997 s-a întors în România, pentru a se căsători la Timișoara. „Venind din Germania, cu deschiderea și formarea de acolo, cu ce văzusem și aflasem acolo, în 1999 am început la OncoHelp, împreună cu doamna doctor Gabriela Zărie, primul grup de suport pentru pacientele cu tumori mamare, cu cancer la sâni. Atunci a fost ceva unic și nemaivăzut“, a adăugat Diana Ungureanu Pamfil.
Terapie în toate etapele bolii
Astăzi, consilierea psihologică face parte din abordarea multidisciplinară a pacientului oncologic, încă din perioada suspiciunii de cancer, dar chiar și după tratament, în etapa în care bolnavul devine supraviețuitor. Vestea că are cancer vine ca un trăsnet pentru pacient.
„Foarte mulți oameni sunt «dați de perete» de acest diagnostic. Și nu ar trebui să fie! Această boală, între timp, nu mai este o condamnare imediată și unică la moarte. În primul rând, există nu știu câte mii de forme de cancer. Nu este un cancer mare, urât și negru. Există diferite forme, unele mai maligne, altele mai puțin maligne. În al doilea rând, cu cât boala este diagnosticată mai devreme, cu atât șansa de vindecare este mai probabilă“, a mai declarat medicul Diana Pamfil.
Sunt multe cancere care se vindecă sută la sută – este una dintre primele informații pe care psihologul Diana Ungureanu Pamfil le transmite pacientului oncologic. Apoi pacientul trece prin mai multe etape.
„Primul stadiu e șocul absolut. Unde ți se taie respirația, unde pacientul este în ceață, nu știe ce să facă, este disperat. De asta e o binecuvântare că există acest spațiu al asociației Sus Inima – unde pacientul poate veni. Când vine, este lăsat pur și simplu o oră, în sala de relaxare, să stea și să plângă dacă chiar asta dorește. Al doilea stadiu este stadiul de acceptare: «eu sunt pacient», «eu sufăr de cancer». Am pacienți care nu vor să fie etichetați cu acest diagnostic, știm că există numeroase teorii subiective în societatea noastră despre această boală“, a mai afirmat Diana Pamfil.
După aceea, vine acea fază în care pacientul începe negocierea – cu sine însuși, cu medicul, cu Dumnezeu, cu soarta... „Omul se va întreba ce o să fie, cum o să fie, care e terapia cea mai bună, terapia alopată, terapia naturistă, operație da sau nu și așa mai departe. Și atunci, în funcție de cum evoluează omul în suferință, urmează o perioadă foarte lungă; în caz ideal duce la vindecare, sau nu“, a completat psihologul.
Gândirea pozitivă e bună... cu măsură
Nu este niciun secret: vindecarea are o legătură foarte strânsă cu modul în care gândim. Gândirea pozitivă e vitală, omul trebuie să creadă în vindecare, să nu renunțe.
„Este lucrul absolut central, definitoriu, cel mai important, ca persoana să nu renunțe la ea însăși, să rămână luptătoare și, indiferent în ce stadiu se află, în cea de vindecare, readaptare sau în stadiu final – deoarece am și această formare de psihotanatolog, am lucrat mulți ani într-un spital de paleație, cu pacienți în stadiu final – chiar și atunci, dar în acest lung stadiu de vindecare e central ca persoana să spună că el duce în spate o boală, așa cum a dus multe alte greutăți ale vieții sale. Să știți că există și termenul de pozitivitate toxică – că totul este fantastic, minunat. Dacă îi spui unui om suferind că nu are nimic, când el are o mare problemă, e ca și cum i-ai trage gluga peste ochi. Trebuie să fim capabili să empatizăm și să avem un optimism veridic“, a mai spus Diana Ungureanu Pamfil.
Cu inima către Divinitate
Relația cu Divinitatea devine una importantă pentru mulți pacienți oncologici. Unii dintre ei poate nu au crezut niciodată în existența lui Dumnezeu, însă în fața bolii lucrurile se pot schimba.
„Eu cred că un bun psihoterapeut lucrează cu antropologia pacientului. Cu ceea ce pacientul aduce. Chiar dacă eu sunt un creștin practicant, dacă pacientul este ateu îi respect alegerea și punctul de vedere. Am văzut cazuri disperate. Am văzut în spitalul de paleație cazuri în care părintele venea să dea doar o binecuvântare, iar unii dintre pacienți, săptămâni întregi, efectiv îl goneau din salon. Dar în ultimele zile îl acceptau și, chiar dacă nu se spovedeau, vorbeau cu respect și cu drag. Eu cred că o suferință atât de profundă ne schimbă. În 30 de ani, eu nu am văzut un astfel de caz în care omul în ultimele sale zile de viață dă vina pe Dumnezeu pentru ce i se întâmplă. Am văzut transformări de personalitate tocmai prin această suferință imensă. Vorbesc de cazurile mele, n-am văzut oameni care să fi plecat foarte revoltați și furioși“, a completat medicul.
De multe ori, celor apropiați le este chiar mai greu decât celui care suferă de cancer.
„Aparținătorilor le-aș spune că dragul lor de familie este mult mai mult decât boala sa, mult mai multe decât această suferință. «Dragul vostru nu este boala, ci acea persoană pe care o iubiți și o respectați. Nu reduceți persoana la suferință, faceți un fel de echipă, treceți prin boală împreună». Empatia ajută, mila nu. Pentru noi, psihologii, mila este negativă. Empatia e pozitivă, pentru că înseamnă a umbla în mocasinii aceluia pe care îl asculți“, a concluzionat Diana Ungureanu Pamfil.
DA pentru terapia prin artă
Așadar, în primul rând, pacientul trebuie să intre cât mai repede în tratamentele indicate de medici, iar dacă îngrijorările și tristețea sunt profunde, se recomandă apelarea la ajutorul psihologului. Aici intervin centrele de suport oncologic, unde se face și terapie prin artă. „Art terapia este importantă nu numai în cazul oamenilor foarte bolnavi. Sunt recomandate celor care nu sunt capabili să verbalizeze, să spună în cuvinte ceea ce simt și ceea ce li se întâmplă. Arta este un canal nonverbal pentru a exprima. În afară de asta, în cultura central și vest-europeană, funcționăm preponderent în emisfera creierului stâng: gândirea logică, matematică. Arta ne oferă această echilibrare a activității cerebrale. Da, desigur, pentru art-terapie în orice formă și oricum –desen, muzică, dans“, a mai spus Diana Pamfil.
În centrul de suport oncolgic „Sus Inima“ din Timișoara, persoanele afectate de cancer pot lua contact cu specialiști pentru gestionarea efectelor secundare, combaterea depresiei și a stresului, pentru asistență în completarea dosarelor, planuri de nutriție, găsirea de soluții individuale și nu numai. Toate aceste servicii sunt gratuite. Pentru ca aceste servicii să poată fi susținute gratuit, Asociația „Sus Inima“ apelează la sprijinul tuturor, oricât de mic pare că ar fi acesta.
Se încarcă comentariile...
