5 leacuri care calmează febra musculară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Masajele cu infuzii sau cu unguente din plante atenuează durerile provocate de febra musculară
Masajele cu infuzii sau cu unguente din plante atenuează durerile provocate de febra musculară

Nu de puţine ori, după ce ne-am hotărât, în sfârşit, să începem un program de exerciţii fizice, febra musculară ne face să ne pierdem elanul. Este bine să ştii că există plante şi uleiuri esenţiale care atenuează durerile de după efort. Iată care sunt acestea.

1. Scoarţa de salcie

Probabil că ştiai deja că, dacă iei aspirină imediat după efortul fizic, nu se mai instalează febra musculară. Însă acest medicament poate avea efecte secundare şi nu este tolerat de persoanele care suferă de probleme cu stomacul. În locul aspirinei, poţi recurge la varianta ei naturală, scoarţa de salcie. Prepară un extract din una-trei linguriţe de scoarţă într-un pahar cu apă rece şi lasă la macerat înte două şi cinci ore. Apoi, strecoară bine soluţia şi bea câte o treime de pahar de trei ori pe zi, până când febra musculară dispare. Persoanelor cu sensibilitate digestivă li se recomandă să combine scoarţa de salcie cu rădăcină de lemn-dulce şi cu puţină scorţişoară.

2. Şofranul

Această plantă reglează nivelul acidului lactic în organism, unul dintre principalii vinovaţi pentru apariţia febrei musculare. Poţi combina şofranul cu păpădie, genţiană, gura lupului şi cu valeriană. Prepară un amestec şi, cu două linguriţe de plante în 250 ml apă fierbinte, fă o infuzie. Bea câte o cană de ceai pe zi.

3. Arnica

Florile de arnică sunt adesea utilizate pentru prepararea unor unguente cu rol de detensionare şi decontracturare musculară. De asemenea, dacă aplici cremă cu arnică pe muşchiul dureros, reduci inflamaţia şi durerea asociată febrei musculare. Un alt beneficiu al unguentelor cu extract de arnică este că stimulează circulaţia periferică. Specialiştii recomandă să ungi zona dureroasă de două-trei ori pe zi, după caz. Aplicaţiile locale cu arnică nu trebuie utilizate timp îndelungat, fiindcă planta poate cauza dermatite sau eczeme. Un alt remediu pe bază de arnică recomandat de specialişti sunt pilulele homeopatice din această plantă, care se administrează preventiv, înaintea efortului fizic, pentru a evita instalarea febrei musculare.

4. Tătăneasa

Aplicată pe piele sub formă de geluri şi de unguente, tătăneasa atenuează durerile musculare cauzate de efortul fizic, ba chiar are efect benefic şi asupra entorselor, datorită proprietăţilor antiinflamatoare. Unguentul pe bază de frunze sau de rădăcină de tătăneasă se aplică de două-patru ori pe zi.

5. Rozmarinul

Câteva frunze de rozmarin pot reduce inflamaţia din muşchii dureroşi din pricina febrei musculare. Este de preferat să foloseşti planta proaspătă, fiindcă are în compoziţie o cantitate mai mare de uleiuri volatile cu efect benefic. Prepară o infuzie din două linguriţe de frunze la 250 ml de apă fierbinte. Lasă amestecul să se răcească, apoi aplică pe zona dureroasă sub formă de compresă. Uleiurile volatile din compoziţia rozmarinului se absorb cu uşurinţă în piele. Compresele se aplică de două-trei ori pe zi.

Băi cu efect relaxant

Pentru a atenua durerile musculare, poţi pune în apa în care faci baie câteva picături de ulei esenţial de pin sau de eucalipt. Acestea au efect relaxant asupra musculaturii şi, în acelaşi timp, stimulează circulaţia, favorizând eliminarea acidului lactic. Specialiştii recomandă ca, imediat după baie, să te întinzi în pat cel puţin o oră, pentru a spori efectul relaxant asupra muşchilor.

Specialistul nostru

Dr. Ruxandra Constantina
medic de familie
competenţă în apifitoterapie
reflexoterapeut
tel. 0728.304.847

Durerile musculare pot fi atenuate cu ajutorul plantelor, care pot fi utilizate intern şi/sau extern, sub formă de cataplasme, băi locale sau generale, masaj sau frecţii. Se utilizează plante cu acţiune detoxifiantă, antalgică, decontracturantă, miorelaxantă, antiinflamatoare: rădăcina de gheara-diavolului, scoarţa de salcie, creţusca, florile de soc, mugurii de plop, frunzele de mesteacăn şi de frasin, fructele de ienupăr, urzica vie, frunzele de rozmarin, lavanda, menta, arnica, boswellia şi ghimbirul. Se pot administra sub formă de ceaiuri (două-patru căni pe zi, în cure de patru-şase săptămâni), de tincturi sau de capsule. Extern, se pot pune pe locul dureros cataplasme călduţe cu infuzie concentrată de lavandă sau cu pulbere de mentă amestecată cu apă călduţă, dar se poate face şi masaj cu câteva picături de ulei de lavandă adăugate în ulei de măsline.

Sănătate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite