Omul celor două revoluţii: printre gloanţe, la Timişoara şi la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ştefan Iordănescu regretă că timişorenii nu au fost luaţi în seamă de conducerea revoluţionară de la Bucureşti FOTO: ŞTEFAN BOTH
Ştefan Iordănescu regretă că timişorenii nu au fost luaţi în seamă de conducerea revoluţionară de la Bucureşti FOTO: ŞTEFAN BOTH

Regizorul Ştefan Iordănescu, fost director de teatru, a înfruntat gloanţele Revoluţiei şi în Timişoara, şi în Bucureşti. Totuşi, el nu s-a gândit niciun moment să-şi ia certificat de revoluţionar

În aceste zile în care marcăm 23 de ani de la începutul Revoluţiei române în Timişoara, vă prezentăm povestea plină de adrenalină a unui om care a trăit pe viu sloganul atât de celebru: „Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!“. Ştefan Iordănescu a început revoluţia la 15 decembrie 1989, pe malurile Begăi, şi a terminat-o în ajunul Crăciunului, în Capitală.

Timişoreanul Ştefan Iordănescu s-a născut, a crescut şi a rămas toată viaţa în teatru, fiind copil de actori. „Tata, artist emerit, director de trei teatre la viaţa lui, mama, actriţă convertită la regie (n.r.-  Cătălina Buzoianu), aşa că teatrul a fost şi este casa mea. Suntem o întreagă familie de circari, aşa cum spun eu în glumă, şi sora mea, şi soţia şi fiica lucrând în domeniu“, îşi începe povestea Ştefan Iordănescu.

În 1989 avea 31 de ani şi era tânăr absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale“ din Bucureşti, specializarea regie teatru şi film.

Trăind în Timişoara, oraş cu deschidere spre Vest, avea informaţii despre situaţia politică din Europa de Est. Spune că se simţea tensiunea şi la Timişoara, în special după căderea Zidului Berlinului. „Pe data de 15 decembrie, am trecut cu maşina, o Dacia 1100, care nu pornea decât împinsă, prin faţa casei pastorului László Tökés, unde am văzut oameni adunaţi. Evident că m-am oprit să văd ce se întâmplă. La un moment dat, pe la şapte seara, doi securişti vroiau să aresteze un bătrân. Pe când îl duceau pe sus, nu ştiu ce a fost în capul meu, dar m-am dus la ei şi le-am spus «actele la cotrol». Pe unu’ l-am împins de zid“, a spus Ştefan Iordănescu, care s-a trezit parte într-o piesă reală.

Şi-a jucat rolul până la capăt. „Unul dintre securişti avea o căciulă de blană de iepure, iar eu i-am luat-o de pe cap. Ţin minte că avea o ţigară Kent în gură. Ştiam că oamenii ăia sunt antrenaţi în arte marţiale, eu trebuia să vin cu ceva care să îi contrarieze. Când unul dintre ei a dat să vină la mine, i-am tras una cât am putut de tare, aşa cum se făcea în cartierul «Prinţul Turcesc»“, a mai povestit regizorul.  

DIVERSIUNEA BĂTRÂNULUI
Ceea ce a urmat a rămas în istoria începutului Revoluţiei. Securiştii au fost bătuţi bine de manifestanţii din Piaţa Maria.

„Mai târziu am aflat că bătrânul acela era unul de-al lor şi au făcut aceea scenă cu arestarea de mai multe ori. Era clar că doreau să creeze incidente. Mai târziu am aflat că am fost filmat în permanenţă din clădirea de vizavi“, a adăugat Iordănescu.

image

76 de oameni au fost ucişi în Timişoara în urmă  cu exact 23 de ani, la 17 decembrie 1989.

După scandalul din faţa bisericii reformate, Ştefan Iordănescu a decis să plece de acolo, pentru că era în pericol. Nu se ştia numărul securiştilor şi miliţienilor în civil care erau printre manifestanţi.

A doua zi, pe 16 decembrie, Ştefan Iordănescu şi-a pus gluga în cap şi a ieşit din nou în Piaţa Maria. „Era foarte multă lume. Atunci l-am văzut şi pe securistul pe care l-am bătut. Se uita foarte urât la mine. Atunci a venit momentul cu Zăgănescu, care a oprit tramvaiele. Acolo erau şi Bebe Costinaş, şi Ilie Stepan, am văzut mulţi rockeri din zona Lahovari. Apoi, am văzut un grup de pocăiţi care au venit de la biserica din Piaţa Kutl. Parcă erau nişte copii care tocmai ieşeau de la şcoală. Nu făceau nimic, dar erau acolo“, a mai spus Ştefan Iordănescu.

BĂTĂLIA CU PIETRE DIN CARTIERUL DACIA
Regizorul a plecat apoi cu prietenii săi în Complexul Studenţesc, pentru a scoate studenţii din cămine.
„N-am scos nici pe dracu’“, afirmă Iordănescu, pentru că studenţii intraseră deja în vacanţa de iarnă. „Eram cam o mie de oameni, care am mers la Comitetul Judeţean de Partid. Acolo, unul dintre băieţi a dat jos stema comunistă de pe clădire. Clădirea nu era păzită, dar era închisă, nu aveam ce face acolo. Aşa că ne-am dus la Operă şi apoi Catedrală“, a mai povestit revoluţionarul.

Grupul de manifestanţi a hotărât să plece după oameni, prin cartiere. „În Calea Buziaşului am văzut un incident. Oamenii au spart o maşină de pompieri. Din Calea Buziaşului am mers în Circumvalaţiunii. Pe terasamentul de tren de la Jiul ne-am înarmat cu pietre. Ne-a prins ora 12 noaptea când Armata ne-a înconjurat în Dacia. A început o bătaie cu ei care a ţinut foarte mult, peste două ore. Era lume bună, oameni curaţi, mulţi intelectuali. Acolo am găsit şi o gaşcă mişto din Mehala. Ăştia erau înarmaţi cu lanţuri“, continuă Iordănescu.

Spre dimineaţă, gaşca lui Iordănescu s-a retras spre apartamentul actriţei Mihaela Lichiardopol, care locuia în centrul oraşului, vizavi de Biserica Piaristă. „Când am ajuns la bloc, am văzut că din faţă fug spre noi cinci-şase soldaţi. Am fost mai rapizi şi am reuşit să intrăm înaintea lor. Mihaela stătea la parter, iar noi am auzit soldaţii care s-au dus până la ultimul etaj“, a mai spus Ştefan Iordănescu, care era conştient că a „făcut-o lată“ şi era o chestiune de timp arestarea lui.

FOTOGRAF LA REVOLUŢIE
Pe data de 17 decembrie, prima zi în care Armata a deschis focul împotriva manifestanţilor, Ştefan Iordănescu s-a dus acasă după aparatul de fotografiat. Ştia că trebuie să imortalizeze imaginile din Timişoara, pentru ca acestea să ajungă în Occident.

Astfel au apărut pozele de la Comitetul Judeţean, în care au fost surprinse forţele de ordine şi manifestanţii. Când a început să se tragă, lumea credea că Armata foloseşte gloanţe oarbe. Iordănescu făcuse armata şi şi-a dat seama că este muniţie de război.

„Unii soldaţi mai sufletişti au tras în sus, alţii în jos, dar din asfalt glonţul lovea oamenii. A fost măcel în centru. Am participat şi la spargerea geamurilor magazinelor din centru. Nu le-au spart securiştii, aşa cum spun unii. Poveştile mele se bazează pe ce am văzut. În 17 decembrie, la prânz, eu am spat geamul de la Librăria Eminescu, alături de câţiva copii care se pare că au fugit de la orfelinat. Am mers şi în Gircolului, unde erau urmele unei bătălii mari. Parcă era la Posada, pe stradă erau aruncate de la mobilă la butelii. Revoluţionarii au blocat tancurile de la Giroc“, a mai povestit Ştefan Iordănescu.

image

Fotografie surprinsă de Ştefan Iordănescu, în 17 decembrie 1989, la Timişoara

Aportul timişorenilor la Revoluţia din Capitală
Pe data de 18 decembrie, s-a lăsat acalmia în Timişoara. Nimeni nu ştia ce va urma. Cei care au participat la evenimente în zilele precedente erau în pericol. În aceste condiţii, Ştefan Iordănescu a decis să plece la Bucureşti, cu filmul fotografic realizat la Timişoara. Plănuia să ajungă la Ambasada Statelor Unite.
„În Bucureşti locuia maică-mea. Nu am vrut să luăm trenul din Timişoara, ci din Arad. Nu înainte de a face o vizită la teatrul de acolo.

Le-am spus actorilor că la Timişoara e jale şi trebuie să facă şi ei ceva. Nu întâmplător, liderul Revoluţiei din Arad a fost directorul teatrului“, a mai spus Iordănescu.

LA BARICADĂ
Ştefan Iordănescu şi Lucian Lichiardopol au plecat la Bucureşti pe 19 decembrie, cu gândul să vestească Revoluţia de la Timişoara. „Am ajuns pe 20 decembrie, dimineaţa. Prima persoană cu care am vorbit a fost Gabriela Adameşteanu, care ştia ce se întâmplă la Timişoara. Am început să iau legătura cu actorii George Mihăiţă, Şerban Ionescu, Ducu Darie, Mircea Rusu. Despre Ducu Darie am aflat mai târziu că era în misiune. Colabora cu Securitatea“, a mai afirmat Iordănescu.

Urma să aibă loc marele miting convocat de Nicolae Ceauşescu, din 21 decembrie. Iordănescu i-a îndemnat pe actorii din Bucureşti că trebuie să facă ceva în piaţă. „Ei au promis că vor face ceva“, a adăugat regizorul.
La mitingul de la Bucureşti au sosit mai multe grupuri de timişoreni, care au făcut atmosferă în piaţă, acest lucru fiind confirmat şi de Teodor Mărieş, preşedintele „Asociaţiei 21 decembrie“, din Capitală. „Seara am fost şi eu la Baricada de la Intercontinental. Ştiam de la Timişoara cum vor reacţiona. Eram sigur că vine noaptea şi vor începe să tragă. La Timişoara s-a tras pioniereşte. Acolo a fost cu adevărat rău. Atunci l-am văzut pe generalul Milea, care dirija trupele. Până la urmă au spart baricada şi ne-am retras“, a declarat Iordănescu.
 

NU A VRUT NICIUN BENEFICIU
La 22 decembrie 1989, Bucureştiul fierbea. Încă din zorii zilei, muncitorii de pe marile platforme industriale ale Capitalei au luat cu asalt zona centrală. „M-am dus la Comitetul Central. L-am văzut pe Ceauşescu care a ieşit pe balcon şi a vrut să spună ceva la un megafon. Eram acolo cu Maia Morgenstern şi cu Claudiu Istodor“, a mai spus regizorul timişorean.

Pe 24 decembrie, Ştefan Iordănescu a revenit la Timişoara. Nu a cerut niciodată certificat de revoluţionar, considerând că „cine are picioare, mâini şi cap trebuie să plătească impozite“.

Ştefan Iordănescu a fost director al Teatrului Naţional din Timişoara, al Teatrului din Arad, director artistic la Bulandra, dar şi unul din cei care au pus pe picioare fabrica de decoruri din Timişoara.

Am fost la Baricadă. Eram sigur că vine noaptea şi vor începe să tragă. La Timişoara s-a tras pioniereşte. Acolo, la Bucureşti, a fost cu adevărat rău. Ştefan Iordănescu participant la Revoluţie
Știri Interne



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite