Un ciclon polar lovește România. Cât ține vremea rea și unde sunt așteptate ninsori, anunțul meteorologilor

0
Publicat:

Vremea se schimbă radical în următoarele ore. Un ciclon polar lovește România aducând ninsori la munte și ploi puternice în restul regiunilor. Temperaturile vor scădea accentuat. Meteorologii avertizează că vremea va fi capricioasă, cu alternanțe termice mari de la o zi la alta.

Vremea se schimbă radical FOTO Adevărul
Vremea se schimbă radical FOTO Adevărul

Un front atmosferic rece va traversa teritoriul țării noastre dinspre vest către est și va determina precipitații, precipitații sub formă de ninsoare în zonele montane, acolo unde a mai nins și zilele trecute și se va depune strat de zăpadă, dar și precipitații specifice anotimpului cald în partea de sud-est a teritoriului. Acolo vom avea averse însoțite de descărcări electrice și chiar intensificări de scurtă durată ale vântului. 

Vom avea, de altfel, rafale de peste 80-90km/h și în zonele montane, cel mai probabil mâine după-amiază, mâine noapte, iar vântul se va intensifica mâine noapte, duminică, în toată partea de sud, de sud-est a teritoriului. 

Acest front atmosferic rece aduce după sine nu numai precipitații, aduce și o masă de aer mai rece„, a explicat Alina Șerban, meteorolog în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), la antena3.ro.

Duminică, 12 noiembrie, instabilitatea atmosferică va fi accentuată, iar temperaturile scăzute se vor resimți în nordul, în centrul teritoriului, când maximele vor fi de 8-9 grade Celsius.

Precipitații și descărcări electrice

Sâmbătă, 11 noiembrie, în țară, valorile termice vor fi în general apropiate de normele perioadei în regiunile din jumătatea de vest a ţării, în timp ce în rest se vor situa peste acestea, cu o abatere pozitivă mai pronunţată în sud-est. Cerul va fi mai mult noros pe parcursul zilei, temporar va ploua în toate regiunile, iar în sud-est, după-amiaza şi seara, vor fi şi descărcări electrice. Noaptea, înnorările şi ploile se vor restrânge cãtre jumătatea de nord a teritoriului, exceptând depresiunile din estul Transilvaniei unde vor fi condiţii şi de precipitaţii mixte, iar în rest cerul se va degaja treptat. Cantitãţile de apă vor depăşi pe spaţii mici 20…25 l/mp, cu precădere în zonele deluroase şi montane din vest şi nord.

La munte, îndeosebi la peste 1500 m, treptat vor predomina ninsorile, iar în zona Carpaţilor Orientali acestea vor fi mai intense. Vântul va avea intensificări, în prima parte a zilei în sud-est şi în zona montană înaltă, apoi treptat din orele serii şi în restul ţãrii, local cu viteze de 50…65 km/h – în zonele joase şi cu rafale de peste 70…80 km/h – la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 9…10 grade în dealurile vestice şi 21…22 de grade în sud-estul extrem al Munteniei şi în Dobrogea, iar cele minime vor fi cuprinse între 1 şi 10 grade.

În București, cerul va avea înnorări şi va ploua slab în a doua parte a zilei, dar trecător şi în primele ore ale intervalului, iar vântul va sufla slab şi moderat. Începând din orele serii, cerul se va degaja treptat, însă vântul se va intensifica, cu viteze la rafală în jurul a 55 km/h. Temperatura maximă va fi de 15…17 grade, iar cea minimă de 4…6 grade.

Scad temperaturile

Duminică, 12 noiembrie, temperaturile vor marca o scădere faţă de intervalul anterior, mai accentuatã în nord şi centru, astfel încât în mare parte din ţară se vor situa în jurul mediilor climatologice. Cerul va fi variabil, mai mult senin în regiunile sudice, dar şi cu înnorări şi ploi slabe – ziua în nord, nord-est şi parţial în centru. În Carpaţii Orientali şi izolat în restul zonei montane va mai ninge. Pe parcursul zilei vor mai fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a teritoriului, local cu viteze în zonele joase de 50…65 km/h, dar şi la munte, cu rafale de peste 70…80 km/h în special în zona înaltă, iar noaptea va slăbi în intensitate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4…6 grade în depresiuni şi 15…16 grade în sudul şi sud-estul extrem, iar cele minime se vor încadra în general între -5 şi 5 grade.

În București, temperatura maximă va fi de 14…15 grade, iar cea minimă de 1…2 grade, mai coborâtă spre -2 grade în zona periurbană.

Meteo



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite