Prognoza meteo sâmbătă, 20 aprilie 2024. România celor două anotimpuri: weekend cu ploi și ninsori

0
Publicat:

Meteorologii anunță că sâmbătă, 20 aprilie 2024, va ploua în majoritatea regiunilor țării. La altitudini mari, va fi ninsoare.

Sâmbătă, aveți nevoie de o umbrelă FOTO Freepik
Sâmbătă, aveți nevoie de o umbrelă FOTO Freepik

Conform previziunilor Administrației Naționale de Meteorologie, vremea va fi răcoroasă, cu valori termice apropiate de normele perioadei, iar îndeosebi în sud-est şi la munte mai scăzute decât acestea. Cerul va avea înnorări în majoritatea zonelor.

Va ploua în Dobrogea, estul Munteniei şi al Moldovei, precum şi în sudul Banatului, iar în celelalte regiuni ploi slabe vor fi pe spaţii mici. În zona montană, local se vor semnala precipitaţii slabe care la peste 1700 m altitudine vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în sud-estul teritoriului, cu viteze mai mari pe litoral.

Temperaturile maxime se vor încadra în general între 12 şi 17 grade, iar cele minime vor fi cuprinse în marea lor majoritate între 1 şi 7 grade. Dimineaţa şi noaptea, izolat va fi ceaţă.

În București, cerul va avea înnorări, vor fi posibile ploi slabe, iar vântul va sufla moderat, cu uşoare intensificări. Temperatura nu va urca în termometre mai mult de 14 grade Celsius.

Meteo



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite