Ploi și maxime de 25 de grade în anumite zone: județele aflate sub cod roșu. Cum va fi vremea în București
0Meteorologii au emis, marţi dimineaţa, 19 august, o avertizare nowcastig Cod roşu de ploi pentru mai multe localităţi din judeţele Gorj şi Mehedinţi.

Astfel, până la ora 9:00, în Tismana, Padeş, Cătunele, Godineşti, Glogova şi Ciuperceni (Gorj) şi Baia de Aramă şi Bala (Mehedinţi) va ploua, iar prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp. În zona avertizată în ultimele ore s-au acumulat cantităţi de 50...70 l/mp, precizează meteorologii.
În Dobrogea și Bărăgan, vor fi câteva reprize de ploaie pe parcursul zilei. Vântul prinde putere la malul mării, iar maximele, în scădere faţă de ieri, se opresc la 29 de grade, scrie ProTV.
În Moldova sudică şi în nordul Munteniei, temperaturile ajung la 29 de grade, iar în jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina va fi destul de răcoare pentru acest moment al anului. Maximele nu trec de 25 de grade.
În nordul Transilvaniei şi în Maramureş urmează o zi însorită, în ansamblu, însă în zona Transilvaniei o să vină şi câteva averse. Temperaturile se menţin la valori agreabile şi ajung la 29 de grade pe la Satu Mare.
În vestul țării, temperaturile pot urca până la 30 de grade, însă pe la munte se adună norii şi apar averse însoţite de descărcări electrice.
În Oltenia, pe parcursul zilei apar şi ceva averse zgomotoase, în unele zone. Maximele, în scădere faţă de marți, ating 28 de grade în vestul provinciei, pe la Drobeta Turnu Severin. Şi în ţinuturile sudice găsim temperaturi mai mici decât ieri. Pe-aici nu vor fi mai mult de 26 de grade. Domina atmosfera însorită, dar sunt anunţate şi câteva reprize de ploaie, mai abundente în regiunile montane.
În București, va ploua mai ales în prima parte a zilei şi vor fi în jur de 25 de grade după prânz. La noapte vor mai fi ceva înnorări şi temperatura coboară până la 16 grade.
Nu în ultimul rând, la munte, instabilitatea este destul de ridicată în Carpaţii Meridionali şi în Occidentali, pe unde apar averse consistente şi e posibil să cadă grindină.