Primul cod roșu de caniculă din această vară. ANM anunță temperaturi de până la 40 de grade
0Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de vreme deosebit de caldă, valabilă de vineri, 26 iunie, ora 10.00, până marți, 30 iunie, ora 21.00, precum și o serie de avertizări cod galben, portocaliu și roșu pentru următoarele trei zile.

Meteorologii avertizează că valul de căldură se va extinde și se va intensifica treptat în toată țara. Temperaturile maxime vor fi, în general, cuprinse între 32 și 40 de grade, iar nopțile vor deveni tropicale, cu minime între 18 și 25 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități în zonele de câmpie și, ulterior, și în cele de deal.
ANM precizează că valul de căldură se va menține și în primele zile ale lunii iulie.
Vineri, 26 iunie
Pentru intervalul 26 iunie, ora 10.00 – 27 iunie, ora 10.00, este în vigoare un cod galben în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, sudul Banatului și sudul și estul Transilvaniei.
În aceste regiuni, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30 și 34 de grade, iar disconfortul termic va fi accentuat.
În același interval este în vigoare un cod portocaliu pentru Crișana, Maramureș, nordul Banatului și nordul, vestul și centrul Transilvaniei.
Aici valul de căldură se va intensifica, iar temperaturile maxime vor ajunge la 33-37 de grade, cu cele mai ridicate valori în Câmpia de Vest. Minimele vor fi cuprinse, în general, între 18 și 23 de grade.
Sâmbătă, 27 iunie
În intervalul 27 iunie, ora 10.00 – 28 iunie, ora 10.00, codul galben va viza Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova.
În aceste zone, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30 și 34 de grade, iar indicele temperatură-umezeală va atinge sau va depăși ușor pragul critic.
Codul portocaliu va fi valabil în Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania.
În aceste regiuni va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor ajunge la 38-39 de grade în Câmpia de Vest și la 32-34 de grade în sudul și estul Transilvaniei. Noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime între 17 și 22 de grade.
Duminică, 28 iunie
Duminică intră în vigoare primul cod roșu de caniculă din această perioadă, valabil în Crișana, Maramureș, Transilvania și nordul Moldovei.
Meteorologii avertizează că temperaturile maxime vor fi comparabile cu recordurile absolute ale lunii iunie și vor ajunge la 35-38 de grade, iar în Maramureș, Crișana și nord-vestul Transilvaniei se vor înregistra 39-40 de grade. Nopțile vor fi tropicale, cu minime între 17 și 25 de grade.
Tot pentru intervalul 28 iunie, ora 10.00 – 29 iunie, ora 10.00, este în vigoare un cod portocaliu în Banat, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și a Moldovei, unde maximele vor fi cuprinse între 34 și 38 de grade.
Un cod galben va fi valabil în Dobrogea și sud-estul Munteniei, unde temperaturile maxime vor ajunge la 30-34 de grade.
„Valul de căldură care a afectat Europa de Vest, de mâine acolo începe ușor, ușor să se mute, pleacă de acolo și se deplasează spre Europa Centrală și de Est. Adică o să vedeți țări ca Germania, Polonia, Cehia, care probabil o să treacă în coduri roșii, dacă nu au trecut deja. La noi, codul roșu va apărea duminică și se va extinde luni, când va atinge punctul maxim. În schimb, de la jumătatea săptămânii viitoare, temperatura va începe să scadă treptat, vom intra într-un proces de răcorire.
Temperaturile pentru care dăm acum cod roșu sunt apropiate sau sunt comparabile cu recordurile absolute ale lunii iunie”, a explicat Florinela Georgescu, director de prognoză Administrația Națională de Meteorologie, pentru „Adevărul”.
Temperatura maximă absolută înregistrată vreodată în luna iunie în România este de 42,0 °C, valoare atinsă la stația meteo Oravița în data de 29 iunie 1938.
Luna iunie a anului 2024 a stabilit recordul istoric de fiind cea mai caldă lună iunie din România din anul 1900 și până în prezent. În Capitală, media lunii respective a depășit normalul climatologic cu 4,4 °C.
Temperatura maximă înregistrată pe parcursul lunii iunie 2024, la stațiile meteorologice care aparțin rețelei Administrației Naționale de Meteorologie, a fost de 39,1 °C și a fost măsurată la stația din Alexandria, județul Teleorman, în data de 20 iunie.























































