Avertizare din partea meteorologilor. Vreme geroasă şi ninsoare viscolită, până miercuri dimineaţa
0Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă o informare de vreme geroasă, polei şi ninsoare viscolită, valabilă în toată ţara până miercuri, la ora 10:00.

Potrivit meteorologilor, începând de sâmbătă, 31 ianuarie, ora 10:00, până miercuri, 4 februarie, ora 10:00, vremea va fi deosebit de rece, cu precădere în regiunile extracarpatice.
Dimineaţa şi noaptea va fi ger la început în Moldova, apoi şi în Dobrogea, estul Transilvaniei, Muntenia şi, izolat, în Oltenia şi sudul Banatului, astfel că temperaturile minime se vor situa în general între -20 şi -10 grade, iar în nordul Moldovei gerul va persista şi pe parcursul zilelor, maximele urmând a se încadra între -16 şi -8 grade.

Local şi temporar vor fi precipitaţii slabe cantitativ, predominant sub formă de ninsoare, iar pe alocuri se va forma polei şi gheţuş.
Vântul va prezenta intensificări local în regiunile estice şi sudice, cu viteze în general de 40 - 45 km/h, amplificând senzaţia de frig, iar din seara zilei de duminică până luni dimineaţă în sud-estul Olteniei, în sudul, centrul şi estul Munteniei şi în Dobrogea, temporar, ninsoarea va fi viscolită.
Recomandări DSU
În locuințe, este esențial să verificați sursele de încălzire și să le folosiți în condiții de siguranță. Evitați improvizațiile la sobe și nu adormiți cu focul aprins.
Animalele sunt la fel de vulnerabile la frig. Un adăpost corespunzător și mai multă atenție le pot feri de efectele gerului.
Dacă sesizați persoane fără adăpost, în pericol, sesizați autoritățile.
Pentru șoferi, temperaturile scăzute pot însemna carosabil alunecos. Se recomandă deplasarea cu atenție, reducerea vitezei, păstrarea distanței față de alte autovehicule și echiparea corespunzătoare a mașinii pentru condiții de iarnă.























































