Trei angajate ale unei primării falsificau semnăturile persoanelor vulnerabile și încasau banii cuveniți acestora
0Trei angajate ale Primăriei Chiuza, județul Bistrița‑Năsăud, au fost reținute pentru 24 de ore după o serie de percheziții desfășurate vineri într-un dosar privind fraudarea ajutoarelor pentru încălzire. Femeile urmează să fie prezentate magistraților sâmbătă, cu propunere de arestare preventivă.

Anchetatorii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au stabilit că cele trei femei, cu vârste între 54 și 58 de ani, ar fi constituit un grup infracțional organizat care, timp de peste un an, ar fi deturnat fonduri destinate persoanelor vulnerabile, potrivit Știrilor ProTV.
Ancheta arată că, în perioada octombrie 2024 - ianuarie 2026, angajatele falsificau semnăturile solicitanților de ajutoare pentru încălzire și încasau banii în numele acestora. În unele cazuri, cererile erau depuse în numele unor persoane care aveau dreptul la ajutor, dar nu solicitaseră niciodată sprijinul. În altele, erau folosite identități ale unor persoane care nici măcar nu erau eligibile.
Pe statele de plată, susțin anchetatorii, semnăturile „beneficiarilor” erau contrafăcute, iar sumele erau însușite de cele trei angajate.
Prejudiciu de aproape 280.000 de lei
Prejudiciul estimat în dosar se ridică la 279.560 de lei, bani achitați de instituție în perioada 2024–2026. Sumele ar fi trebuit să ajungă la persoane cu venituri reduse, eligibile pentru ajutorul de încălzire.
Cercetările continuă pentru a se stabili întreaga dimensiune a fraudei și eventuale complicități.
Magistrații urmează să decidă sâmbătă dacă suspectele vor fi plasate în arest preventiv pe durata anchetei.























































