Video Remarcile unei tinere venite de la capătul lumii să studieze în București. „Partea cea mai dificilă e gândul la întoarcerea acasă”
0Povestea Siennei, filipineza care studiază diplomația în limba română, la București, a devenit virală pe internet. Tânăra povestește cu sinceritate ceea ce a impresionat-o, ceea ce îi place, dar și ceea ce nu o încântă.
De la căldura sufocantă din Leyte la frigul și prima zăpadă din București, drumul Siennei Maria Advinko Olympio nu a fost doar o schimbare de coordonate geografice, ci marea provocare a vieții.
Cât timp multe conaționale aleg să vină în Europa pentru a munci, Sienna a găsit o altă cale pentru a ajunge aici. Tânăra filipineză s-a mutat la București pentru a studia Relații Internaționale și Studii Europene într-una dintre cele mai dificile limbi de pe continent, așa cum sugerează când se referă la limba română.
Cine se gândește la Filipine, vede probabil automat plaje cu nisip alb, palmieri și ape turcoaz. Asta și pentru că pentru unii europeni este destinația supremă de vacanță, iar pentru alții, care nu-și permit, doar un vis exotic îndepărtat. Sienna a parcurs însă drumul în sens opus, iar pentru ea România este o țară exotică, nu foarte ușor de înțeles, dar căreia încearcă și reușește să I se adapteze bine.
„Când vorbesc despre Filipine cu românii, ei își imaginează doar un paradis. Este, pentru ei, un loc de vacanță. Dar unul dintre dezavantajele vieții acolo este că experimentăm multe dezastre naturale: taifunuri, erupții vulcanice, cutremure. De cele mai multe ori, țara noastră se confruntă cu crize,” a mărturisit ea.
Dar tocmai vulnerabilitate constantă în fața naturii și provocările continue par să fi modelat spiritul rezistent al filipinezilor. Chiar și așa, tinerii din Filipine caută de multă ori stabilitatea financiară și accesul la o educație mai bună pe alte continente. Sienna nu mai ieșise niciodată din țară, iar decizia sa de a pleca în România a fost un salt în necunoscut, alimentat de o ambiție academică și de un spirit de aventură pe care nici măcar ea nu și-l imagina până în clipa decolării.
„Am căutat pe internet burse în străinătate și am dat peste bursa oferită de guvernul român. După câteva luni, am primit bursa. Înainte de a pleca, aveam lacrimi în ochi, eram nervoasă... dar în avion nu am mai simțit nicio emoție. Pur și simplu abia așteptam lucruri noi și o viață nouă în România”, a explicat Sienna.
Prima iarnă și „Magia Albă” de la fereastră
Filipineza a aterizat în România pe 2 decembrie 2024, iar prima interacțiune cu iarna a însemnat pentru ea un șoc termic, dar și unul estetic.
„Mă gândeam că o să fie zăpadă tot timpul la fereastra mea. Dar am experimentat zăpada abia în ajunul Crăciunului. A fost exact cât să am un «Crăciun alb» și mi s-a părut atât de magic”, a mărturisit ea cu candoare.
„Magia” zăpezii de Crăciun fost rapid atenuată de dorul de casă. Și tot Crăciunul, care reprezintă cea mai importantă sărbătoare pentru catolicii filipinezi, a fost primul moment de cumpănă. Dacă în Filipine Crăciunul începe să fie celebrat încă din luna septembrie, iar atmosfera este una aparte, în România ea s-a trezit singură într-un decor de poveste, dar fără personajele principale din viața ei:
„A fost primul meu Crăciun departe de casă. Am vorbit cu familia în acea perioadă... mi-a fost foarte dor de ei. Este unul dintre acele momente cu familia cu care încă nu sunt obișnuită să nu le mai am.”
„Kapwa” vs. individualismul românilor
Sienna a remarcat rapid structura socială a românilor, dar și individualismul lor. În timp ce în Filipine, conceptul de „Kapwa” definește identitatea prin comunitate – ideea că „celălalt” nu este străin, ci o extensie a propriei persoane - în România, ea s-a izbit de un zid al rezervării care, inițial, i-a părut a fi răceală.
„Acasă, viața mea era mai puțin individualistă – și e de înțeles, familia și prietenii mei sunt acolo. Cultura filipineză se învârte în jurul conceptului de Kapwa, de aceea m-am simțit mereu aproape de comunitatea de lângă mine”, a mai spus ea.
Impactul a fost resimțit cel mai puternic în mediul academic, la universitate, unde Sienna a observat că interacțiunile dintre studenți sunt mult mai fragmentate. Dacă în Manila clasa este un organism unitar, în București clasa este o sumă de „insule” sociale sau „bisericuțe”, cum i-ar spune alții.
„Colegii români tind să formeze grupulețe mici și sunt mai izolați decât colegii filipinezi. Când eram în Filipine, toată clasa se cunoștea, toți comunicau între ei. Cu colegii români... cunosc doar vreo cinci persoane mai bine. Ei au vieți separate în afara școlii, un stil de viață pe care studenții filipinezi nu îl au”, a povestit ea.
Nu în ultimul rând, Sienna a observat o diferență de mentalitate. În ceea ce privește succesul și competitivitatea, în România studentul pare să caute un echilibru între viața personală și facultate, dar în Filipine presiunea succesului este mult mai mare. Cel puțin aceasta este remarca Siennei. „Studenții filipinezi tind să fie ultra-competitivi și pun foarte mult efort în studiu. Asta e ceva ce am observat aici”, a mai spus ea.
Timorată de limba română
Așa cum era de așteptat, bariera lingvistică a funcționat în cazul Siennei. Tânăra s-a înrolat într-un program în limba română, o decizie care i-a testat limitele psihice și intelectuale în fiecare zi. Și chiar dacă după un an de studiu intens a reușit să ajungă la nivelul B2, frustrarea de a nu putea exprima direct și cu naturalețe, în limba română, concepte diplomatice complexe rămâne o povară:
„Provocarea principală este limba română în sine. Sunt aici de un an deja și mi se pare foarte greu să vorbesc fluent. Îmi iubesc universitatea, dar dacă ar fi un lucru pe care l-aș schimba... ar fi să am oportunitatea să studiez în engleză.”
Piedica este cu atât mai importantă cu cât pentru un student la Relații Internaționale nuanțele limbajului, retorica și acuratețea termenilor sunt vitale, iar bariera lingvistică devine o limitare a identității. Sienna crede că „versiunea ei românească” este mult mai limitată decât cea originală.
„Simt că aș putea excela mai mult dacă aș studia în engleză. Uneori mă rețin de la a spune ce vreau sau a face ce vreau pentru că mi-e teamă că o să fac greșeli în română. Simt că potențialul meu ar fi fost mai bine pus în valoare dacă studiam în engleză”, a admis ea.
Ancorele supraviețuirii
Sienna se luptă cu dorul de casă, iar ca să nu se piardă în singurătate atunci când este la 10.000 de kilometri de casă apelează la tehnologie. Într-o eră a conectivității instantanee, distanța este atenuată, dar niciodată eliminată.
„Partea cea mai dificilă este gândul la întoarcerea acasă. Atunci când guști ceva bun în afara țării tale, te gândești mereu la mama și tata. E bine că tehnologia este dezvoltată; vorbim pe FaceTime în fiecare seară sau când am timp liber. Vorbesc cu bunica la telefon... tehnologia este cea care ne conectează”, a mai afirmat tânăra.
Într-o țară străină, micile tabieturi devin mecanisme de supraviețuire, iar Sienna nu face excepție. Pentru ea, bucătăria filipineză și rugăciunile sunt singurele care îi mai pot aduce în viața sa mirosul și atmosfera de acasă:
„Iubesc să gătesc, în special mâncăruri filipineze. Este lucrul care m-a ajutat să mă conectez cu cultura mea. Cred că mâncarea noastră este făcută pentru a fi împărțită, pentru că tindem să gătim mult și avem multe celebrări care au nevoie de mâncare: fieste, festivaluri, Crăciunul.”
Nu în ultimul rând, credința joacă, de asemenea, un rol central în viața ei. Dacă în Europa progresistă religia este luată tot mai mult în derâdere în mediile academice, Sienna își trăiește catolicismul ca pe o formă de recunoștință constantă pentru oportunitățile primite.
„Religia, catolicismul roman, este o parte mare din cultura filipineză. Îmi fac timp să mă rog și să fiu recunoscătoare pentru lucrurile pe care le am acum, pentru că, la un moment dat, acestea erau lucrurile pentru care mă rugam să le obțin”, a mărturisit ea.
O nouă viziune
În ciuda dificultăților lingvistice și a dorului de casă, Sienna privește experiența din România ca pe un „ceva” pozitiv. Aici a descoperit că imaginea filipinezilor în Europa este una foarte bună, ceea ce i-a redat încrederea în propria identitate națională.
„Când le spun românilor că sunt din Filipine, totul este pozitivitate. M-a făcut să mă simt bine cu faptul că sunt filipineză, pentru că nu știam că aceasta este percepția pe care europenii o au despre noi”, a adăugat ea.
Perioada deja petrecută aici a schimbat-o mult. Azi, Sienna nu mai este tânăra emotivă care plângea la decolare, ci o femeie care înțelege complexitatea lumii și a relațiilor interumane.
„Trăitul în România mi-a deschis ochii către alte culturi. Fiți gata pentru o schimbare, pentru că viața voastră se va schimba mult când vă mutați în străinătate. Nu se vor deschide doar uși, ci vi se vor deschide și ochii către lume”, a concluzionat Sienna.
Se încarcă comentariile...
