VIDEO Un avion cu 112 pasageri la bord a fost deturnat

Un avion de pasageri care a decolat de la Cancun a fost deturnat şi a aterizat la Mexico City, potrivit oficialilor, citaţi de BBC. La sosirea de la Cancun, avionul a fost parcat într-o zonă izolată a aeroportului, care, conform Sky News, era survolată de elicoptere militare. Incidentul s-a încheiat fără victime, opt persoane fiind arestate.
UPDATE 00:42 Un oficial SUA familiar incidentului a declarat că, potrivit informaţiilor preliminare, la bordul avionului se aflau 112 persoane din Mexic, Statele Unite sau Franţa. Potrivit aceleiaşi surse, citată de CNN, opt persoane au fost arestate. Informaţiile iniţiale indicau că la bordul avionului se aflau 104 persoane.
Postul de televiziune TV Azteca, citat de CNN, a anunţat că cele trei persoane care au deturnat avionul sunt din Bolivia sau Columbia, însă ambasadorul Boliviei în Mexic, Jorge Mancilla Torres, a declarat că nu deţine nicio dovadă că ar fi de origine boliviană.
Ministrul transporturilor, Juan Molinar a anunţat la un post de radio mexican că avionul a aterizat în siguranţă pe aeroportul internaţional de la Mexico City, avionul având 104 pasageri la bord,.
Pasagerii au părăsit avionul şi s-au îmbarcat în autobuze, relatează media locală. Potrivit site-urilor de stiri locale, trei persoane au ameninţat că explodează avionul în cazul în care nu le este permis să vorbească cu preşedintele Felipe Calderon. Cei trei care au ameninţat că explodează avionul susţineu că deţin o bombă, însă ulterior, s-a dovedit că pachetul nu conţinea explozibili.
Postul de televiziune TV Azteca, citat de CNN, a anunţat că preşedintele Calderon era pe punctul de a se îmbarca la bordul unui avion în momentul petrecerii incidentului, lucru care a condus la anularea planurilor sale de zbor.
Aparent, cei trei piraţi ai aerului sunt cetăţeni bolivieni, însă potrivit BBC, această informaţie lansată de media locală nu a putut fi confirmată.
Potrivit TV Azteca, avionul AeroMexico se află la capătul pistei, iar pasagerii au fost văzuţi părăsind avionul, însă nu este clar câţi pasageri sunt încă la bordul avionului. Sky News a anunţat că zona în care se află avionul este survolată de elicoptere militare
Pasagerii care părăseau avionul păreau calmi şi aveau bagaje de mână, potrivit aceleiaşi surse. La aeroport se află şi trupe, au declarat unii martori, citaţi de BBC.
Cel puţin şase persoane au fost reţinute în Mexic după deturnarea unui avion cu peste 100 de pasageri la bord, relatează AFP, citând presa locală.
Avionul fusese deturnat după decolarea din staţiunea Cancun, situată în estul ţării, şi a aterizat în capitala mexicană, a precizat Parchetul General.
Martori oculari au relatat că 100 de pasageri au coborât din avion, însă nu este clar dacă autorii deturnării se mai află la bord şi dacă mai reţin ostatici.





















































