VIDEO Preşedintele afgan nu scapă de turul al doilea

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
VIDEO Preşedintele afgan nu scapă de turul al doilea
VIDEO Preşedintele afgan nu scapă de turul al doilea

În Afganistan se va desfăşura un al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, la 7 noiembrie, a anunţat, ieri, Noor Mohammad Noor, purtător de cuvânt al Comisiei independente electorale, relatează CNN.

Acesta a precizat că preşedintele în exerciţiu, Hamid Karzai, a obţinut 49,67% din voturi. Rezultatul obţinut de principalul contracandidat al şefului statului, Abdullah Abdullah, fost ministru de externe, va fi comunicat astăzi, a mai declarat purtărul de cuvânt.

Anunţul, care intervine la exact două luni de la scrutinul din 20 august, a fost precedat de numeroase acuzaţii la adresa lui Karzai, care ar fi încercat să fraudeze alegerile.  Imediat după anunţul comisiei, Hamid Karzai a declarat că al doilea tur al alegerilor prezidenţiale reprezintă „un progres pentru democraţie“.

“Nu este un moment bun să discutăm despre anchete, este momentul să progresăm spre stabilitate şi unitate naţională“, a spus el. Senatorul american John Kerry, prezent la conferinţa de presă, a declarat şi el că al doilea tur este „o mare ocazie“ pentru Afganistan.

Datele iniţiale oferite de comisie îl creditau pe Karzai cu peste 50% din voturi, dar presa internaţională a relatat numeroase cazuri de fraudă, susţinătorii preşedintelui înregistrând sute de birouri fictive de vot.

Au existat acuzaţii inclusiv la adresa unor oficiali ai ONU, care ar fi închis ochii şi nu ar fi raportat fraudele.


Watch CBS News Videos Online

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite