VIDEO AP: Poliţiştii din Minneapolis agresează un şofer, cazul ajunge la FBI

0
Publicat:
Ultima actualizare:
VIDEO <b>AP</b>: Poliţiştii din Minneapolis agresează un şofer, cazul ajunge la FBI
VIDEO <b>AP</b>: Poliţiştii din Minneapolis agresează un şofer, cazul ajunge la FBI

Biroul Federal de Investigaţii a fost de acord să investigheze cazul unui şofer american bătut de poliţiştii din Minneapolis în timpul arestării sale, după ce şeful poliţiei a revăzut filmul evenimentului, a constatat că unii dintre subordonaţii săi îl loveau pe bărbat şi a cerut ca dosarul să fie anchetat de FBI.

Derryl Jenkins, în vârtsă de 43 de ani, a fost oprit în trafic pentru că ar fi depăşit viteza legală, în luna februarie. Bărbatul a fost acuzat de asalt şi de refuzul efectuării testului de alcolemie. Poliţistul constatator a declarat că Jenkins conducea cu 15 mile peste limita de viteză legală. Bărbatul, însă, nu este de aceeaşi părere.

 Imaginile filmate de camera amplasată pe bordul maşinii de poliţie arată cum bărbatul coboară din automobilul său şi este agresat, mai întâi de un poliţist apoi de mai mulţi, sosiţi ca întăriri.

Bărbatul este dus la spital, unde primeşte îngrijiri medicale, după care este reţinut preventiv.

Jenkins a fost acuzat că a opus rezistenţă arestării, dar cazul a fost retras.

Poliţiştii care l-au lovit pe şofer nu au primit nicio sancţiune. FBI va stabili acum dacă a fost vorba despre un caz de abuz din partea oamenilor legii.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite