Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Dan Motreanu, şi fostul consilier prezidenţial, George Scutaru, judecaţi pentru spălarea banilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
IDan Motreanu este vicepreşedintele Camerei Deputaţilor FOTO: Mediafax
IDan Motreanu este vicepreşedintele Camerei Deputaţilor FOTO: Mediafax

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Dan Motreanu, şi fostul consilier prezidenţial, George Scutaru, au fost trimişi astăzi în judecată de procurorii DNA, fiind acuzaţi de spălarea banilor.

Potrivit rechizitoriului DNA, în cursul anului 2008, o persoană cu funcţie de conducere în administraţia locală – denunţător în prezenta cauză (este vorba de Cristinel Bîgiu, preşedinte al CJ Buzău n.r.)- ar fi pretins şi primit de la o altă persoană suma de aproximativ 1 milion euro, cu titlu de mită, în schimbul sprijinirii acestuia din urmă în demersurile de punere în posesie cu suprafeţe de teren aflate pe raza municipiului Buzău.

Procurorii arată că din suma de 700.000 euro, bani primiţi efectiv de Bîgiu, acesta le-ar fi remis lui George Scutaru şi Dan Motreanu, sumele de 170.000 euro, respectiv 250.000 euro, conform unei înţelegeri anterioare. “Ambele sume au fost date în acelaşi scop, respectiv pentru finanţarea campaniei electorale din 2008 (alegeri locale şi generale), a candidaţilor partidului (este vorba de PNL - nr.r) din care fac parte cele două persoane ultim menţionate”, susţin procurorii DNA.

DNA: Un mecanism financiar fictiv

Procurorii mai arată că pentru a disimula provenienţa acestor sume de bani, Scutaru, Motreanu şi Ana Maria Schaer- administrator al unei societăţi comerciale ar fi iniţiat un mecanism financiar fictiv, folosindu-se de documente justificative ce nu corespund realităţii, prin care suma de 1.213.085 de lei ar fi fost transferată, în mai multe tranşe, din contul societăţii administrată de către aceasta din urmă către o firmă care a produs articole de vestimentaţie folosite ca materiale în campania electorală.

În cauză, faţă de toţi cei trei acuzaţi a fost dispusă măsura sechestrului asigurator şi poprire asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea acestora, până la concurenţa sumei de 1.213.090 lei, sumă care a fost efectiv plătită firmei producătoare a materialelor electorale.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

Acuzaţiile oficiale

George Scutaru, la data faptelor deputat şi membru cu funcţie de conducere într-un partid- lider al PNL Buzău, cu privire la săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor,

Dan Motreanu, deputat şi membru cu funcţie de conducere într-un partid (la data faptelor şi în prezent)- PNL, cu privire la săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor,

Ana Maria Shaer, administrator al unei societăţi comerciale, cu privire la săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite