Viaţă de sinistrat prin ochi de copil

Peste 100 de copii din localitatea Rădăuţi Prut, măturată de ape luna trecută, mănâncă şi dorm la 15 grade Celsius şi merg zilnic o oră pe jos pentru a ajunge la şcoală

În timp ce părinţii lor se ocupă de reconstrucţia caselor, micuţii îşi poartă singuri de grijă în modulele amplasate la marginea satului.

În cele 70 de case modulare primite de sinistraţii din Rădăuţi Prut găseşti doar copii. Experienţa prin care au trecut cu toţii i-a unit.

„Ne ajutăm unii pe alţii şi supravieţuim de la o zi la alta. Doar câţiva dintre noi au calorifere în module, restul nu au avut bani. Aşa că ne încălzim pe rând: unii ziua, alţii noaptea”, spune Anca Leontescu, unul dintre cei 112 copii din sat, cărora apele Prutului le-a schimbat viaţa în câteva clipe.

„E greu, dar nu avem de ales”

Anca este elevă în clasa a VI-a şi locuieşte cu cei şase fraţi în modulul numărul 66. La doar 14 ani, Vasilică Baciu ţine loc şi de mamă şi de tată pentru Andrei, fratele mai mic. Stau singuri, pentru că părinţii muncesc din zori până în noapte la reconstrucţia casei.

„Ne facem de mâncare, ne scriem lecţiile şi ţinem modulul curat. E greu, mai ales că e foarte frig, dar nu avem de ales dacă vrem să scăpăm de aici”, explică Vasilică.

Cu toate acestea, copilul glumeşte pe seama potopului şi visează că noul an îl va găsi în case adevărate. „Măcar acum suntem egali. Nu este unul mai bogat ca altul. Prutul ne-a făcut pe toţi la fel!”, spune zâmbind băiatul.

Drumul spre şcoală, printre ruine

Situată la 300 de metri de albia Prutului, şcoala este singura clădire din sat care a rezistat în faţa apelor. Construită anul trecut cu  145.000 de euro de la Banca Mondială, şcoala este singurul loc care le aminteşte copiilor cum este să trăieşti într-o casă de piatră.

„Aici e cald şi sunt ziduri. Ne simţim în siguranţă. Parcă am fi acasă”, mai spune Anca. De la tabăra de campanie şi până la şcoală, micuţii merg zilnic o oră pe jos. La ora 6.30, Vasilică le dă deşteptarea tuturor.

„VIAŢA TREBUIE SĂ MEARGĂ ÎNAINTE”

Încolonaţi, cu ghiozdanele în spate, elevii parcurg drumul de peste trei kilometri până pe malul Prutului. În drum spre şcoală, micuţii trec pe lângă ruinele fostelor case.

„Aici era camera mea. Aveam birou, calculator, bibliotecă. Acum totul e una cu pâmântul. Unii copii mai plâng, dar toţi am înţeles că viaţa trebuie să meargă înainte”, mai spune Vasilică.

Glume pe seama Prutului

Pentru copiii din sat Prutul a devenit subiect de glume şi scuza cea mai bună pentru o lecţie neînvăţată. „Când nu ştim să răspundem la vreo lecţie, îi zicem doamnei că Prutul ne-a luat învăţătura, poezia...şi scăpăm de note proaste”, spun râzând elevii. „Încă nu realizează ce s-a întâmplat, dar cu siguranţă experienţa prin care au trecut i-a marcat foarte tare”, crede Amalia Nistor, profesor de limba română la şcoala din comună.