Vânător în Carpaţi, "legende" de azi şi ieri

Pe un continent unde sunt înregistraţi mai mult de şapte milioane de vânători, vasul de preaplin al Europei cinegetice nu putea să nu erupă şi spre România, ţară bogată în vânat.

Pe un continent unde sunt înregistraţi mai mult de şapte milioane de vânători, vasul de preaplin al Europei cinegetice nu putea să nu erupă şi spre România, ţară bogată în vânat. Anual, vânători din multe state europene vin în România numai pentru a-şi satisface pasiunea, într-un context în care unele specii de vânat, cum ar fi ursul sau lupul, au dispărut complet din ţările lor.

De altfel, România şi trofeele care aşteaptă în pădurile sale încă nedefrişate au devenit o atracţie pentru vânătorii europeni încă din vremea regimului comunist, chiar dacă tarifele sunt mai mari decât în Africa sau Asia.

Anual, conform unor statistici ale AGVPS, în România sosesc 10.000-20.000 de turişti străini, care plătesc sume mari pe domeniile de vânătoare. De exemplu, un vânător european care ne vizitează pentru vânat mare (un urs de 500 de puncte, în calcul fiind luate mărimea, culoarea blănii, dar şi lungimea şi densitatea firului de păr) plăteşte în trei-patru zile o sumă cuprinsă între 15.000 şi 18.000 de euro. Cu aceşti bani, el ar putea vâna în Africa, timp de 10-12 zile, câteva specii de zebre şi antilope.

Trofeele României atrag însă ca magnetul. În anul 2003, cel mai mare trofeu vânătoresc obţinut în România postdecembristă a revenit unui vânător german. Era vorba de un cerb carpatin, evaluat de Comisia Internaţională de Cinegetică (CIC) la 260 de puncte (coarne ample, ramificate, închise la culoare) şi estimat la o valoare de 10.000 de euro.

Aceasta, în contextul în care tarifele pentru vânătorii străini erau variabile: între 550-8.800 euro (la cerb comun), 225-2.900 euro (la căprior), 1.100-2.800 euro (la capră neagră), 250-750 (la mistreţ), 5.000-7.000 euro (la urs) şi 400-500 euro, la lup.

"Trofeele care sunt evaluate cu peste 250 de puncte rămân în ţară, deoarece ele intră, automat, în patrimoniul naţional, iar vânătorul nu achită tariful perceput", ne-a spus Bianca Ioriatti, consilier pentru relaţii internaţionale al AGVPS. De aceea, trofeul germanului se află şi în prezent la Muzeul Cinegetic Naţional din localitatea Posada. Integrarea europeană va determina egalizarea sumelor plătite de vânătorii români şi străini, dar şi creşterea tarifelor percepute.

Şi comuniştii gustau sportul burghez

Despre Mihail Sadoveanu se spune că, înainte de a fi scriitor, a fost vânător şi pescar, iar începuturile uceniciei în această "breaslă veche" a vânătoriei au fost legate de amintirea unui bunic matern. Ajuns la maturitate artistică, el avea să spună că datorită vânătorilor a cunoscut "limba poporului de pretutindeni, poezia şi cântecele bătrâneşti, tradiţiile şi datinile" şi multe din poveştile vânătoreşti, unele trăite, altele adunate, se regăsesc în mare parte în scrierile sale: "Privelişti dobrogene", "Măria sa, Puiul Pădurii", "Ostrovul lupilor" ş.a.

Un alt "vânător rasat" a fost scriitorul I. Al. Brătescu-Voineşti, care avea să-şi asume aceste pasiuni ca priorităţi ale existenţei sale: el vorbea "cu plăcere despre isprăvile de pescar cu undiţa", dar îi răsuna şi mai des, în urechi "corul de lătrături, în care distingeam glasul fiecărui câine, când se aşterneau pe goana vânatului". Vânătoarea nu a rămas însă doar apanajul intelectualilor.

Printre personalităţile sosite în România, s-au numărat numeroşi lideri politici, cum ar fi regele Spaniei, Juan Carlos I, cel care, în octombrie 2004, a împuşcat, pe un domeniu din Covasna, cinci urşi şi doi mistreţi, modeşti ca punctaj. Obiceiul ofertării de partide de vânătoare înalţilor oaspeţi este însă unul vechi la români. Se spune că o partidă de vânătoare a schimbat istoria României, când fostul secretar general al PC al URSS Nikita Sergheevici Hruşciov a fost convins de Gh. Gheorghiu-Dej să semneze documentul prin care confirma retragerea trupelor sovietice din România pentru anul 1956.

De asemenea, fostul preşedinte al României, Nicolae Ceauşescu, "întâiul vânător al ţării" şi conducător al unor masacre cinegetice în pădurile României, a ştiut să folosească partidele de vânătore pentru rezolvarea unor probleme de stat urgente. Spre exemplu, printre invitaţii săi "speciali" de vânătoare s-a aflat şi liderul libian Moammar Gaddafi, cu care a încheiat afaceri importante în domeniul petrolului.

Ceauşescu a avut o colecţie de arme de vânătoare impresionantă, printre care două puşti marca "Holand&Holand", al căror preţ pornesc de la 25.000 lire sterline şi pot ajunge la 120.000. Una de calibru 270 milimetri a primit-o cadou, cu ocazia vizitei de stat, în Marea Britanie, în iunie 1978. Ceauşescu a primit şi de la fostul preşedinte al URSS Leonid Brejnev (cel care a cerut, în anii '50, deportarea a mii de români din Basarabia) o puşcă de vânătoare Bock "MT 7-09".

Astăzi, lipsa educaţiei din domeniu, instinctele şi, nu în ultimul rând, pofta de câştig fac din vânătoare un fenomen scăpat de sub control. Numărul braconierilor trimişi la instanţe este jenant de mic. Numai integrarea europeană şi recâtigarea respectului pentru natură vor rezolva, în timp, această problemă dureroasă.

Braconajul, între infracţiune şi boală mintală

Este evident că, asemenea numărului de tăieri ilegale de arbori, numărul de braconaje din comunicatele oficiale este departe de a prezenta realitatea. Marile masacre cinegetice se consumă departe de ochii indiscreţi, cu complicitatea unor funcţionari din sistem, iar dotarea superioară a braconierilor, în arme, maşini şi câini, produc frecvent decimarea sălbatică a faunei locale.

"Braconierul este ca un gherlan: omoară mai mult decât are nevoie", ne-a spus un vânător din judeţul Constanţa. Conform datelor furnizate de Romsilva, numărul (ridicol de mic) de braconaje constatate pe domeniile proprii în anul 2006 a fost de 23, încheindu-se 10 acte de contravenţie şi 13 acte de constatare a infracţiunii.

"Braconajul oscilează ca fenomen, între pasiune şi boală mintală. La nivelul anului 2007, avem identificate între 150-200 de cazuri de braconaj, din care aproximativ 100 sunt trimise la Parchete sau în instanţă. Vă pot spune însă că avem foarte puţine condamnări, magistraţii susţin că este greu de probat o astfel de infracţiune", ne-a declarat Viorel Mihălcioiu, director al Inspecţiei şi Controlului Cinegetic din Ministerul Agriculturii.

Mihălcioiu spune că statisticile nu pot fi exacte, în condiţiile în care gestionarii fondurilor de vânătoare nu transmit informaţiile. "În nordul ţării (Harghita, Covasna, Neamţ) predomină braconajele cu arme, iar în sud (Olt, Dolj, Teleorman) avem şi braconaje cu ogari, strict interzise. Un ogar poate ucide 3-4 iepuri într-o oră", adaugă el. Reprezentanţii AGVPS spun că, în ultimii ani, a luat amploare în mediul rural şi braconajul cu laţuri, care presupune executarea unor capcane spre care este atras vânatul.