Văduva lui Adrian Kreiner, „creierul” crimei pentru moștenirea din Sibiu: a învățat o femeie cum să-și omoare mama cu sedative și să pună mâna pe avere
0Adriana Viliginschi, fosta iubită și văduva neoficială a omului de afaceri sibian Adrian Kreiner, ucis în propria locuință în noiembrie 2023, a fost reținută de procurori pentru 24 de ore, sub acuzația de complicitate la omor calificat. Anchetatorii susțin că psihologul ar fi oferit sfaturi și instrucțiuni unei tinere din Sibiu, fiica unei femei bogate, pentru a-și ucide mama cu sedative și a pune mâna pe averea acesteia.

Ancheta vizează uciderea unei femei de 66 de ani de către fiica acesteia, cu scopul de a-i lua averea, iar Viliginschi ar fi oferit sprijin esențial în punerea la cale a planului.
Adriana Viliginschi este cunoscută în Sibiu ca psiholog și psihoterapeut, deținând un cabinet individual. Timp de aproape 18 ani a fost partenera de viață a lui Adrian Kreiner și se afla în locuința acestuia în noaptea în care acesta a fost ucis. După moartea afaceristului, Viliginschi, fiica acestuia și o altă femeie au devenit principalele moștenitoare ale averii.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au reținut-o pentru 24 de ore a Adrianei Viliginschi, sub acuzația de complicitate la omor calificat.
Potrivit procurorilor, fosta iubită a lui Kreiner este acuzată că ar fi învățat-o pe Amiana Păștina (38 de ani), fiica Codruței Notar (66 de ani), să își omoare mama, pentru a pune mâna pe avere.
„Din administrarea probatoriului în cauză a rezultat că la săvârșirea faptei de omor, fiica victimei ar fi beneficiat de complicitatea intelectuală a unei alte persoane. Actele de complicitate s-ar fi concretizat în oferirea de sfaturi și informații menite să asigure derularea omorului în bune condiții și să împiedice tragerea la răspundere penală a autorilor, în întărirea sau întreținerea hotărârii autoarei de a săvârși fapta. Astfel, complicele ar fi sfătuit autoarea cu privire la combinația de sedative care ar induce victimei o stare comatoasă, ușurând asfixierea sa ulterioară, i-ar fi sugerat să distrugă dispozitivul de stocare a imaginilor sistemului de supraveghere prin găurirea acestuia cu bormașina și i-ar fi asigurat întreg suportul moral necesar atât înainte, cât și ulterior săvârșirii faptei de omor calificat”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Vă reamintim că, în iunie 2024, o femeie în vârstă de 38 de ani din Sibiu și-a ucis mama. Planul a fost gândit atent, cu mult timp înainte, împreună cu o prietenă bună, care era asistentă medicală la Spitalul din Cisnădie.
Fiica victimei a procurat mai multe substanțe cu efect sedativ, pe care i le-a strecurat mamei sale în ceai. După ce aceasta a adormit, și-a chemat prietena asistentă, care i-a injectat aceeași substanță, în cantitate mare, în corp. Într-un final, femeia a fost sufocată cu o pernă pentru a elimina orice șansă de supraviețuire.
„În cursul lunii iunie 2024, după ce a premeditat fapta o lungă perioadă de timp, o persoană de sex feminin în vârstă de 38 de ani, beneficiind de ajutorul unei asistente medicale în vârstă de 46 de ani, care i-a procurat o cantitate mare de substanțe cu efect sedativ, i-a strecurat mamei sale substanțele în ceaiul pe care îl consuma. Fapta s-a petrecut la domiciliul acesteia din Sibiu. După ce victima, în vârstă de 59 de ani, a adormit, autoarea a chemat-o pe asistenta medicală care o aștepta, iar apoi i-a injectat victimei în picior o altă cantitate de substanță cu efect puternic sedativ, suficientă pentru a îi provoca decesul. Ulterior, dorind să fie sigure de moartea victimei, cele două au asfixiat-o cu o pernă”, a precizat procurorul Dan Simion, într-un comunicat de presă.
După obținerea certificatului de deces, Păștina a fugit în Dubai, unde a locuit mai bine de un an, crezând că a scăpat de anchetatori. Întoarcerea sa în România, în decembrie 2025, pentru finalizarea vânzării uneia dintre casele moștenite, a dus la descinderea polițiștilor și la reținerea sa sub acuzația de omor calificat.
Codruța Notar (victima) era o femeie respectată în Sibiu. Și-a construit o carieră solidă, conducând o firmă cu zeci de angajați și fiind expert contabil. La aflarea veștii despre moartea ei, în iunie 2024, mulți prieteni și colaboratori au rămas șocați, neputând să înțeleagă cum s-a stins atât de fulgerător.























































