UPDATE Toader revine cu detalii despre ordonanţa care va anula sentinţele ÎCCJ din ultimii 5 ani: Vor fi rejudecaţi şi cei condamnaţi şi cei achitaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tudorel Toader. FOTO Inquam Photos
Tudorel Toader. FOTO Inquam Photos

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat că ordonanţa prin care ar urma să fie anulate sentinţele ÎCCJ din ultimii cinci ani ar duce la rejudecarea proceselor persoanelor condamnate, dar şi a celor achitate. De asemenea, Toader a subliniat că premierul Viorica Dăncilă va decide când va fi dată ordonanţa.

Condamnaţii susţin ordonanţa lui Tudorel Toader

Rudel Obreja, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, a declarat luni, la ÎCCJ, că a fost condamnat în dosarul Gala Bute de un complet nelegal constituit, afimând că nu are nevoie de amistie, ci de un proces corect.

„În România (...) ai convingerea (...) ca sunt în faţa completului de execuţie şi nu a unui complet de judecată. Toată epopeea asta, cine ne judecă, alimentează şi mai mult toate dezvăluirile pe care presa le-a făcut în ultima perioadă în care arată imixtiunile serviciilor secrete, sistemului de forţă care conduce. (...) Pe noi toţi ar trebui să ne judece judecători corecţi, oneşti (...) ceea ce nu se mai întâmplă în ţara asta”, a declarat Rudel Obreja, la sediul instanţei supreme, citat de Mediafax.

„Şi asta (amnistie şi graţiere, n.r.) dacă e nevoie, dacă este singura soluţie. Ce atâta se dau după fuste? Nu e clar că au fost 1.000 de nenorociri? Nu am nevoie de amnistie, am nevoie de un proces corect. Asta vreau. (...) Eu vă spun de ani de zile că sunt nevinovat”, a mai spus Rudel Obreja.

Rudel Obreja, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, a fost condamnat în iunie 2018, de instanţa supremă, la 5 ani de închisoare în dosarul Gala Bute. Obreja a făcut contestaţie în anulare, fiind invocată decizia CCR privind constituirea completurilor de 5 judecători de la ÎCCJ, iar magistraţii au dispus ca el să fie eliberat din detenţie, până la soluţionarea cauzei.

Şi fostul ministru al Energiei, Constantin Niţă, condamnat definitiv la 4 ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi care contesta la rândul său sentinţa în baza deciziei CCR privind constituirea completurilor de 5 judecători, declara că demersul lui Tudorel Toader este corect, iar o posibilă amnistie ar fi bună.

"Parerea mea este că am fost condamnat nevinovat, datorită unui dosar făcut la comandă. Prin urmare, cred ca am stat absolut degeaba în puşcărie", a declarat Nita, la ieşirea din sala de judecată. „Nu ştiu dacă amnistia este o variantă, dar, amnistia ar fi bună şi pentru cei care au suferit anumite abuzuri din partea instituţiilor, dar şi pentru instituţii pentru a-şi reabilita imaginea faţă de abuzurile pe care le-au făcut”, a adăugat fostul ministru al Energiei, Constantin Niţă.

Constantin Niţă a fost eliberat în decembrie 2018, după de magistraţii ÎCCJ au dispus suspendarea executării pedepsei, până ce va fi soluţionată contestaţia fostului ministru faţă de constituirea completelor de 5 judecători de la instanţa supremă. Mai multe persoane au fost eliberate în urma unei decizii similare, precum Elena Udrea, Dan Şova, Alina Bica, Rudel Obreja.

Fostul ministru al Energiei a fost condamnat definitiv, în luna iunie 2018, de instanţa supremă la 4 ani de închisoare, în dosarul în care e acuzat că ar fi primit bani de la afaceristul Tiberiu Urdăreanu.

Ministrul dă vina pe judecătorii de la Curtea Supremă

Tudorel Toader a declarat, luni, că atenţia privind emiterea unei posibile Ordonanţe de Urgenţă ar trebui să se îndrepte, cel puţin în egală măsură, spre cei care au generat „acest eveniment neplăcut”, adică spre cei care au constituit completele de 5 judecători de la ÎCCJ din 2014 până în prezent.

„Referitor la declaraţia privind posibila Ordonanţa de Urgenţă pentru contestaţia în anulare ce va putea fi formulată de cei care din 2104 încoace, la zi, au fost condamnaţi în complete sau de complete nelegal constituite. Cred că atenţia dumneavoastră ar trebui să se îndrepte cel puţin în egală măsură şi spre cei care au generat acest eveniment juridic destul de neplăcut, adică cei care nerespectând prevederile imperative ale legii, au constituit altcumva completele şi am ajuns în situaţia în care, timp de aproape 4 ani de zile, completele de 5 judecători au fost nelegal constituite”, a declarat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

Toader spune că decizia va fi a primului ministru

„Timp de 4 ani completele de 5 de la ÎCCj au fost nelegal constituite. La Ministerul Justiţiei avem un astfel de draft de OUG (n.r. -  de anulare a sentinţelor). Doamna prim-ministru va decide, dacă şi când poate fi adoptată o astfel de ordonanţă de urgentă. Pentru a fi adoptată, OUG va respecta normele de tehnică legislativă, se va solicita avizul Consiliului Legislativ, avizul CSM, în funcţie de care se va decide conţinutul final pe care să-l aibă proiectul de ordonanţă de urgenţă“, a declarat Tudorel T oader. 

Ministrul Justiţiei a invocat dreptul la un proces echitabil şi a precizat că ar urma să aibă loc şi rejudecarea achitărilor, nu doar a condamnărilor.  „Trebuie să asigurăm accesul cetăţeanului la un proces echitabil.  Cauzele, dacă se va ajunge la adoptarea OUG, vor fi rejudecate în complete legal constituite. Un lucru pe care nu prea l-aţi subliniat în presă: eu m-am referit la toate cauzele pronunţate definitive de complete ilegal constituite, şi nu doar la cauze în care cei judecaţi au fost condamnaţi. Toate cauzele vor trebui să urmeze acelaşi regim. Prin urmare, o anumită stare de aşteptare pot avea cei condamnaţi în speranţa că în contestaţia în anulare se poate ajunge la o altă soluţie, dar pot şi trebuie să fie preocupaţi şi cei care au fost achitaţi. Cine poate face contestaţia în acest caz? Cel care l-a trimis în judecată, adică procurorul, că a fost de la DNA sau altă structură. Nu ştiu dacă sunt mai multe cauze în care s-au pronunţat achitări şi condamnări. Şi unii şi alţii treubie să aibă dreptul la accesul la un proces echitabil. Toţi vor fi judecaţi de complete legal constituite.“, a mai spus Toader 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite