UPDATE O femeie a suferit arsuri la Spitalul Sfânta Maria, în urma unei intervenţii banale. Reacţia spitalului
0O pacientă a suferit arsuri, într-o sală de operaţie de la Spitalul „Sfânta Maria” din Capitală, după ce o o flamă s-a autodeclanşat în timpul unei operaţii de extracţie a unei tumori.
UPDATE Spitalul Clinic Sfânta Maria a confirmat incidentul şi a oferit mai multe detalii cu privire la circumstanţele în care acesta a avut loc.
Astfel, potrivit sursei citate, în urmă cu 5 zile, în Compartimentul de Chirurgie Plastică, de la Spitalul Clinic Sfânta Maria, în timpul unei intervenţii de extracţie a unei tumori din nasul unei paciente s-a autodeclanşat o flamă care a durat o fracţiune de secundă, între pensa electrică şi oxigenul din furtunaşul care alimenta narina, a transmis Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti printr-un comunicat de presă.
„Pacienta a suferit o arsură minimală, de grad 1, iar acum se află în curs de vindecare, fiind internată la Spitalul Sfânta Maria”, susţin sursele citate.
Incidentul ar fi avut loc în timpul unei intervenţii banale. Femeia venise la spital pentru a-şi cauzeriza o rană la nivelul feţei, anunţa dimineaţă Digi 24.
În timpul intervenţiei, o asistentă ar fi pornit aparatul de oxigen, iar dispozitivul medical a luat foc. Pacienta a suferit arsuri pe faţă. Ea este în prezent internată la Spitalul „Sfânta Maria” din Capitală, într-o rezervă.