Una dintre pacientele medicului Tesloianu povestește coșmarul prin care a trecut la câteva ore după operație

0
Publicat:

Bolnavii continuă să facă dezvăluiri cutremurătoare despre medicul cardiolog Dan Tesloianu, de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi, acuzat că refolosea stimulatoare cardiace extrase din cadavre. Curtea de Apel Bucureşti a decis, vineri, ca medicul să rămână în arest preventiv, deși trei avocaţi au încercat să-i convingă pe judecători că medicul merită o măsură mai blândă.

Dan Tesloianu are o avere impresionantă
Dan Tesloianu are o avere impresionantă

Până la acest moment, nu există niciun act medical stabilit de către vreo comisie cum că procedurile efectuate de către domnul Tesloianu ar fi pus în pericol viaţa unui pacient”, a declarat avocatul Cristi Ene. 

Pacienţii medicului spun că au trăit pe pielea lor altceva.

Dorina avea 42 de ani când doctorul i-a montat un defibrilator cardiac, care a început să țiuie ca o salvare la câteva ore după externare. 

Mi s-a implantat defibrilatorul fără să îmi explice absolut nimic. Când am ajuns în gară, băiatul îmi spune: «Mamă, se aude o salvare». Acel sunet venea tocmai de la defibrilatorul pe care mi l-a pus Tesloianu. Atunci am intrat pur şi simplu în depresie”, a declarat pentru Observtor News, pacienta Dorina Suveica.

„Am trăit mereu cu impresia că nu trebuia să îmi pun acel defibrilator”, a mai spus femeia. 

Medicul este acuzat și că a falsificat acordul pacienţilor cărora urma să le monteze acele aparate.

Din informaţiile apărute reiese faptul că pacienţii nu erau informaţi cu privire la faptul că dispozitivele erau reciclate, iar acordul pentru această procedură ar fi fost falsificat.

Astfel, formularele privind consimţământul informat al pacientului erau modificate după ce erau semnate de către pacienţi, fără ca aceştia să cunoască acest lucru.

Medicii le-ar fi prezentat pacienţilor două variante: fie aleg un aparat care costă două mii de euro, la reducere, fie aleg unul la cinci mii de euro. Evident, mulţi bolnavi alegeau propunerea mai ieftină, fără să ştie că dispozitivele sunt reciclate de la morţi şi că, oricum, sunt decontate de stat. Pentru acest fals favor, medicii primeau mită. 

Totodată, anchetatorii mai susţin că o mare parte din intervenţiile efectuate de către medicul ieşean nici măcar nu erau necesare. Acesta se folosea de diagnostice fictive sau de recomandarea unor medicamente care să provoace reacţii care conduceau la simptomatologie specifică.

Dan Tesloianu are o avere impresionantă, împreună cu soţia care este tot medic, la un alt spital din Iaşi. Acesta deţine două case, un apartament, dar şi o colecţie de artă estimată la aproximativ 50.000 de euro. În ultimul an, Tesloianu a adunat 185.000 de lei din salarii si nu mai puţin de 160.000 de euro dividente de la firma Cardiomed, la care este acţionat.  

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite