Un fost consilier prezidențial, despre coșmarul în care ar putea intra România: „Georgescu are cea mai periculoasă armă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un reputat sociolog și fost consilier prezidențiale avertizează că, în cazul în care Călin Georgescu va ajunge președinte, nu va putea fi izolat. Din contră, va pune în aplicare „cea mai periculoasă armă”. Astfel că, cei care are visează la suspendarea lui ar trebui să se gândească de două ori.

Călin Georgescu FOTO: FB
Călin Georgescu FOTO: FB

„Să mai demontăm un mit care circulă zilele astea. Georgescu, odată ajuns președinte, va fi izolat la Cotroceni, limitat de Parlament și CCR. Pare oarecum logic și liniștitor. Dar asta pentru cei care nu înțeleg evoluțiile posibile și ce arme va folosi Georgescu împotriva instituțiilor”, susține sociologul și scriitorul Sebastian Lăzăroiu, fost consilier prezidențial.

Potrivit sociologului, Călin Georgescu „are cea mai periculoasă armă”. Iar oamenii vor simți pe pielea lor „zbuciumul economic, majoritatea hipnotizată va bate speriată în retragere, nu a învățat nimic din istorie”.

„A doua zi, când se vor arăta zorii crizei economice, Georgescu va face apel la această masă furioasă, debusolată și înfricoșată și va arunca toată vina pe guvern și instituțiile statului. Nu-și imaginează cineva că va recunoaște că el e sursa lipsei de credibilitate care alungă investitorii.

Și uite așa, intrăm în faza a doua. Mulțimea hipnotizată până atunci de delirul verbal trebuie organizată și trebuie să treacă la acțiune. Da, Georgescu le va cere acțiune. Oameni care să organizeze? I-ați văzut deja în jurul lui. O căpetenie de grupare neolegionară, care se ocupă de tabere parlamilitare. Ceva marginal și nesemnificativ. Azi! Atunci nu va mai fi.

O să ziceți - bine, dar nu suntem sat fără câini, avem poliție, justiție, armată, servicii. E adevărat, numai că instituțiile acestea, oricum populate și cu patrioți din tagma lui Georgescu, vor trece de partea poporului, nu de partea partidelor demonizate și a parlamentului decredibilizat după 35 de ani”, explică Sebastian Lăzăroiu.

Prin urmare, susține sociologul, toți cei care visează la suspendarea lui Georgescu și la limitarea puterii prin trucuri instituționale să se gândească de două ori.

„Tot coșmarul în plină desfășurare nu poate fi oprit decât prin vot, duminică. Nu vă mai uitați la Lasconi - mâr și câr, nu pot pune ștampila pe ea. Uitați-vă bine la Georgescu și la toți pescuitorii în ape tulburi care i s-au alăturat în ultimele zile”, încheie Lăzăroiu.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite