Tragedie pe Autostrada A1. Un bărbat a fost strivit sub mașină în timp ce o repara

0
Publicat:

O tragedie s-a produs, marți dimineața, 30 ianuarie, pe Autostrada A1 București-Pitești, unde un bărbat și-a pierdut viața în timp ce încerca să își repare autovehiculul. Evenimentul a avut loc în jurul kilometrului 27, pe sensul de mers către Capitală, potrivit informațiilor furnizate de ISU Giurgiu.

Bărbatul își repara mașina pe banda de urgență FOTO Arhivă (imagine cu caracter ilustrativ)
Bărbatul își repara mașina pe banda de urgență FOTO Arhivă (imagine cu caracter ilustrativ)

Potrivit sursei citate, bărbatul în vârstă de 68 de ani efectua lucrări la mașina sa personală, în momentul în care a fost strivit sub ea. Omul și-a găsit sfârșitul după ce cricul care susținea autoturismul a cedat.

La locul incidentului au intervenit rapid pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD. Aceștia au găsit mașina staționată pe banda de urgență.

„Pompierii au constatat faptul că bărbatul era decedat și au acționat pentru extragerea acestuia de sub autoturism. Cazul a fost preluat de către Poliție pentru cercetări suplimentare”, au precizat reprezentanții ISU Giurgiu.

Astfel de incidente tragice pot fi un semnal de alarmă pentru toți șoferii, despre importanța precauțiunilor în timpul efectuării de lucrări la autovehicule și a riscurilor pe care le implică repararea mașinilor pe marginea drumurilor publice. Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili toate detaliile legate de acest eveniment.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite