Traficul auto pe mai multe tronsoane din Calea Victoriei, întrerupt timp de şase nopţi, dar şi în cursul zilei de joi
0Începând de miercuri seară, circulaţia rutieră va fi întreruptă în centrul Capitalei timp de şase nopţi consecutive, din cauza unor lucrări de drum şi infrastructură. De asemenea, traficul auto va fi restricţionat pe Calea Victoriei şi joi, când vor avea loc manifestaţii cu ocazia Zilei Drapelului.
Brigada Rutieră a Capitalei a anunţat că restricţiile vor fi valabile din noaptea de miercuri spre joi, între orele 23.00 şi 5.00, primul tronson care va fi închis fiind cel dintre Piaţa Victoriei şi strada Sevastopol.
În următoarele cinci nopţi, restricţiile vor viza, succesiv, tronsoane până la Calea Griviţei.
„Brigada Rutieră cere şoferilor ca în intervalul menţionat să evite deplasarea în zonă, să folosească rutele ocolitoare, să circule cu prudenţă şi să respecte semnalele poliţiştilor rutieri şi ale Poliţiei Locale”, se arată într-un comunicat de presă.
Ziua Drapelului blochează circulaţia
De asemenea, pe 26 iunie, în timpul manifestărilor organizate în Piaţa Tricolorului, din faţa Palatului Cercului Militar Naţional, traficul rutier va fi închis pe Calea Victoriei, între strada Dem I. Dobrescu şi bulevardul Regina Elisabeta, între orele 09.30 şi 11.00, şi pe strada Constantin Mille, între orele 06.00 şi 11.00, a anunţat Brigada Rutieră a Capitalei.
Şoferii pot merge, în timpul restricţiilor de trafic, pe rutele ocolitoare Calea Victoriei - strada Dem I. Dobrescu - bulevardul Nicolae Bălcescu - Piaţa Universităţii şi Piaţa Victoriei - bulevardul Lascăr Catargiu - bulevardul Gheorghe Magheru - bulevardul Nicolae Bălcescu - Piaţa Universităţii.
Ziua Drapelului Naţional a fost proclamată prin Legea 96/1998 şi se sărbătoreşte în fiecare an la data de 26 iunie.
Modernizarea Căii Victoria, un proiect de 8,7 milioane de lei
Primăria Capitalei a început în luna februarie lucrările de reabilitare şi modernizare a Căii Victoria, între Piaţa Victoriei şi Calea Griviţei. Proiectul prevede lărgirea trotuarelor, amenajarea de piste pentru biciclişti, iar circulaţia rutieră se va desfăşura pe două benzi pe sens cu sens unic.
Lucrările ar trebui să se termine până pe 1 iunie, data limită, iar costul acestora s-a ridicat la 8,7 milioane de lei.
„Odată cu deschiderea Bulevardului Buzeşti-Berzei-Uranus, care este alternativă la Calea Victoriei şi Bulevardul Lascăr Catargiu deoarece preia o parte importantă dintre maşinile care traversează oraşul de la Nord la Sud, este posibilă extinderea trotuarelor de pe Calea Victoriei, pentru a readuce acest bulevard la ceea ce reprezenta el de fapt: zona de promenadă a Centrului Bucureştiului. Lucrările de modernizare vor viza şi amenajarea pistelor pentru biciclişti. Spaţiul necesar acestor lucrări va fi obţinut prin renunţarea la o bandă şi jumătate din carosabil", a declarat în februarie primarul Sorin Oprescu.
Pistele pentru biciclişti vor fi delimitate de benzile de circulaţie, prin borduri înalte de 10 centimetri, iar trotuarele prin bolarzi. Circulaţia rutieră se va desfăşura pe două benzi de circulaţie cu sens unic, creându-se, în preajma intersecţiilor, o a treia bandă de încadrare pentru virajul la stânga sau la dreapta.
Proiectul presupune şi modernizarea reţelei de iluminat public, refacerea spaţiilor verzi şi a mobilierului urban, potrivit municipalităţii.