„Şuţele“ lui Voicu au necazuri

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două dintre femeile politician pe care senatorul Cătălin Voicu pretindea că le sprijină pe probleme de Justiţie încep să aibă necazuri după arestarea protectorului lor.

Vicepreşedinta femeilor PSD, Ioana Cristea, a fost condamnată de Judecătoria Târgovişte la şase luni de închisoare cu executare pentru fals intelectual şi abuz în serviciu, în cadrul unui proces privind infracţiuni împotriva Comunităţii Europene. Decizia poate fi atacată cu apel. Procesul a intrat în atenţia mass-mediei după ce numele Ioanei Cristea a apărut în stenograma unei discuţii dintre senatorii PSD Cătălin Voicu, arestat pentru corupţie, şi Alexandru Mazăre, învinuit pentru trafic de influenţă.

Citiţi şi:

"Regina serelor", la DNA în dosarul senatorului Voicu
Reportaj în satul lui Costel Căşuneanu, "regele asfaltului" anchetat de DNA

„I-am rezolvat pe toţi"

„Băga-mi-aş p... în Geoană şi cu toţi americanii lui care i-a adus la Curtea Supremă, că mulţi au dosare. Şi cu toate golăncile, cu şefa organizaţiei PSD de la Dolj. Şuţa aia (vicepreşedintele PSD Dolj, Maria Schutz-n.r.), cu serele, cu tot... Păi, şefa, doamna Cristea de la Dâmboviţa, la fel şi nu-ţi mai dau nume, că nu-i frumos. Mulţi! Dom'ne, i-am rezolvat pe toţi, dom'ne, că unde n-a fost loc de rezolvat am dat suspendare, n-a plecat cu puşcărie", se lăuda Voicu.

Ioana Cristea, în prezent consilier judeţean în Dâmboviţa, judecată pentru că, în calitate de şef al Direcţiei Asistenţă Socială, a falsificat mai multe documente, pentru a justifica cheltuieli în cadrul unui proiect finanţat din fonduri PHARE. Prejudiciul a fost de 10.600 de euro. Dosarul a trenat pe rolul Judecătoriei Târgovişte din septembrie 2007, având nu mai puţin de 38 de termene.

Penultimul termen a fost cu două săptămâni înaintea arestării senatorului Voicu, când s-a dat iar amânare pentru 13 aprilie, iar la ultimul termen, survenit după arestare, judecătorii au încheiat procesul şi rămas în pronunţare. Verdictul a fost anunţat marţi, 27 aprilie.

Maria Schutz a plâns la DNA

Cealaltă „pupilă" a senatorului Voicu, vicepreşedinta PSD Dolj, Maria Schutz, a ieşit ieri plângând din sediul DNA, unde timp de mai bine de o oră a dat declaraţii de martor în dosarul senatorului Voicu. Şi ea are un proces care trenează din ianuarie 2008 la Tribunalul Bihor pentru înşelăciune şi bancrută frauduloasă.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite