STS: Platforma IMM Invest nu a fost proiectată, dezvoltată şi nici administrată de STS. Autorităţile au cerut sprijin pentru creşterea nivelului de securitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
cablu internet fibra optica

Serviciul de Telecomnunicaţii Speciale (STS) precizează că platforma pentru programul IMM Invest - care s-a blocat vineri, odată cu lansarea acestui program de credite garantate de stat pentru IMM - nu a fost proiectată, dezvoltată şi nici administrată de STS. iar autorităţile au cerut sprijin pentru creşterea nivelului de securitate în condiţiile utilizării simultane de un număr mare de utilizatori.

Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii a explicat că la ora deschiderii platformei a avut loc o creştere bruscă a numărului de solicitări, care a atins un număr de 397.000 de accesări/minut, provenite din 132.000 de conexiuni şi a precizat că momentul reluării deschiderii aplicaţiei va fi anunţat din timp.

Platforma https://www.imminvest.ro nu a fost proiectată, dezvoltată şi nici administrată din punct de vedere tehnic sau operaţional de ”Serviciul de Telecomunicaţii Speciale”, precizează STS.

Conform instituţiei, reprezentanţii Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii au solicitat sprijin instituţiei  în vederea identificării unor soluţii de creştere a nivelului de securitate pe timpul exploatării platformei web de un număr mare de utilizatori simultan.

”Sunt în derulare activităţile tehnice de preluare a site-ului https://www.imminvest.ro pe infrastructura Serviciului de Telecomunicaţii Speciale”, a anunţat STS.

Platforma IMM Invest pentru înscrierea în programul de credite garantate de stat pentru IMM s-a blocat vineri la puţin timp de la anunţarea programului, ministrul Finanţelor Florin Cîţu afirmând că probabil aceleaşi personaje care aruncă cu noroi în tot ceea ce face guvernul au atacat site-ul IMM INVEST şi avertizând că va afla cine este în spatele acestui atac. Într-o declaraţie de presă, la ora 10:00, ministrul Finanţelor Florin Cîţu a anunţat că, începând de vineri, IMM-urile din România au acces la programul IMM Invest, prin care pot beneficia de credite garantate cu până la 90%.

"Portalul imminvest.ro a înregistrat o rată de înscriere de peste 200 aplicaţii pe secundă încă din primele momente de la deschiderea aplicaţiei, fiind într-o creştere exponenţială. Ambele site-uri, www.fngcimm.ro şi www.imminvest.ro, au fost blocate la scurt timp de la deschiderea aplicaţiei. În etapa de dezvoltare şi testare au fost verificate şi validate atât condiţiile de securitate, cât şi condiţiile funcţionale, în cazul unei sarcini ridicate. Toate aceste elemente ne ridică suspiciuni întemeiate privind un posibil atac cibernetic sofisticat. În acest moment, echipa de suport tehnic a aplicaţiei depune toate eforturile pentru  remedierea problemelor tehnice”, a transmis apoi Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii.

 Vineri seară, Fondul a explicat că portalul a început să fie accesat încă de la ora 5.30, a înregistrat o creştere graduală a numărului de utilizatori în jurul orei 8.30 ( 2.785 utilizatori) şi la ora deschiderii oficiale a aplicaţiei, a avut loc  o creştere bruscă a numărului de solicitări, care a atins un număr de 397.000 de accesări/minut, provenite din 132.000 de conexiuni. 

 ”Acest volum de trafic a blocat comunicarea dintre portal şi beneficiari. Mai mult decât atât, printr-o stranie “coincidenta”, ambele site-uri, www.fngcimm.ro şi www.imminvest.ro, s-au blocat  în acelaşi moment, cu toate că sunt găzduite în locaţii distincte, de către provideri diferiţi.”, precizează FNGCIMM. 

  

 Dezvoltarea aplicaţiei şi testările acesteia, au fost făcute după cele mai înalte standarde de performanţă.  

  

 ”Pentru a înţelege experienţa utilizatorului, aplicaţia a fost testată timp de 2 săptămâni de către salariaţii FNGCIMM, care au creat peste 1.700 de conturi de test. De asemenea, aplicaţia a fost expusă unei perioade de testare publică, care s-a desfăşurat pe parcursul a  14 zile, timp în care peste 1.650 de potenţiali beneficiari ai programului, s-au înscris în regim de testare. La finalul perioadei de probă, au fost efectuate ţeste de încărcare în condiţiile unui trafic de 3 milioane de utilizatori întru-un interval de două ore”, susţine instituţia. 

  

 Cu toate acestea, nici măcar un singur beneficiar nu a putut să se înregistreze, mai mult ambele site-uri care deserveau programul, au fost blocate.  

  

 ”Aceste elemente ne ridică suspiciuni întemeiate privind un posibil atac cibernetic sofisticat, iar în acest sens organele abilitate au fost sesizate.  Ne uităm cu încredere înainte şi echipă FNGCIMM îi asigură pe toţi antreprenorii, că în cel mai scurt timp procesul de înscriere va fi reluat în parametri optimi, urmând ca toată  procedura de înregistrare să fie reluată, pas cu pas de la 0. Toţi beneficiarii vor beneficia de şanse egale de a se înscrie în program şi subliniem că principiul de înscriere în program NU este primul venit, primul servit.  Aplicaţia va rămâne deschisă până la sfârşitul acestui an, plafonul alocat fiind de 15 miliarde de lei”, anuntă Fondul. 

  

 Momentul reluării deschiderii aplicaţiei va fi anunţat din timp, pe site-ul www.fngcimm.ro, www.imminvest.ro şi anunţat public printr-un comunicat de presă. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite