Stalin, un sadic cu femeile!
0O carte lansată în anul 2003, Stalin. Curtea Ţarului Roşu, a făcut senzaţie în Occident la apariţia ei, la Londra, din mai multe considerente.
Unul dintre aceste este legat de capitolul special dedicat femeilor care s-au aflat lângă Stalin pentru o perioadă de timp şi un subcapitol despre evreicele din viaţa lui. Multe dintre ele au fost împuşcate, deşi erau nevestele unor înalţi demnitari ai statului.
„În luna mai 1939, Stalin ordonă răpirea soţiei generalului Kulik, Kira, la a cărei locuinţă Stalin fusese oaspete în noiembrie 1938. Beria l-a însărcinat pe adjunctul său, Merkulov, cu această răpire. Pe data de 5 mai, în drum spre dentist, în plină stradă, Kira este răpită de pe trotuar, urcată într-o maşină şi dusă la Lubianka. Stalin şi Beria aveau amândoi o plăcere perversă şi sadică în asemenea jocuri depravate. Motivul răpirii este un mister pentru că niciun fel de acuzaţii n-au fost aduse contra ei", se arată în carte.























































