Video Sorin Oprescu a fost adus la audieri și a făcut primele declarații: „M-am dus să aștept un prieten”. Decizia magistraților din Grecia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu (73 de ani) a fost audiat astăzi în Grecia, după ce a fost reținut sâmbătă în parcarea aeroportului din Salonic. El a declarat jurnaliștilor că nu intenționa să părăsească țara și că speră să rămână acolo. „Nu, unde să plec din Grecia, că nu am plecat patru ani de zile. M-am dus să aștept un prieten”, a spus acesta. 

UPDATE: 13.00 Sorin Oprescu a fost lăsat liber, dar este sub control judiciar  

Sorin Oprescu a fost lăsat liber până la consiliul judecătoresc, care va avea loc în cel mult 40 de zile. Decizia a fost luată luni, 6 octombrie, de magistrații din Grecia. Sorin Oprescu este sub control judiciar, nu are voie să părăsească Grecia și trebuie să se prezinte periodic la poliție, potrivit Antena 3. 

Oprescu a fost adus în fața unui procuror, care l-a întrebat dacă dorește sau nu să fie extrădat în România. Vă reamintim că fostul edil a fost condamnat la 10 ani și 8 luni de închisoare într-un dosar de corupție.

La sosirea sa la audieri, fostul edil a explicat că nu intenționa să părăsească Grecia. „Nu, unde să plec din Grecia, că nu am plecat patru ani de zile. M-am dus să aștept un prieten”, a declarat el. Întrebat dacă a fost reținut direct de pe aeroport, Oprescu a răspuns simplu: „Da.”

Sorin Oprescu, dus la audieri FOTO Știrile Media
Sorin Oprescu, dus la audieri FOTO Știrile Media

De asemenea, întrebat dacă va solicita să rămână în Grecia, acesta a afirmat: „Păi, bineînțeles. Am cerut și atunci, nu?! Am cerut și atunci! Mi s-a aprobat, asta e!”

Jurnaliștii l-au întrebat și despre starea sa de sănătate, având în vedere că părea slăbit.

„Păi, am și eu o serie întreagă de lucruri, destul de serioase”, a spus Oprescu.

În ceea ce privește perioada în care a fost primar al Capitalei, el a spus că regretă că realizările sale nu sunt luate în considerare: „Regret faptul că nu este luat în considerare ce am realizat, ce am făcut, ci, dimpotrivă.”

În final, când a fost întrebat dacă dosarul său are motivații politice, Sorina Oprescu a răspuns fără ezitare: „Da. Nu cred, sunt convins!”

Reamintim că fostul edil al Bucureștiului, Sorin Oprescu, a fost reținut de poliția greacă sâmbătă, 4 octombrie, într-o parcare aflată în apropierea aeroportului din Salonic, în baza mandatului european de arestare emis pe numele său de autoritățile judiciare române, ca urmare a unei condamnări definitive.  

Ministerul Justiției a confirmat reținerea și a precizat că există o colaborare strânsă între autoritățile din România și cele din Grecia în vederea extrădării.

În momentul reținerii, poliția a verificat mașina în care se afla Sorin Oprescu cu ajutorul câinilor special antrenați, procedură care sugerează suspiciuni legate de o posibilă tentativă de fugă. Oficialii greci investighează dacă acesta plănuia să părăsească teritoriul elen pentru a evita întoarcerea în România, unde trebuie să își execute pedeapsa

Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv în mai 2022 de Tribunalul București la 10 ani și 8 luni de închisoare, fiind găsit vinovat de constituirea unui grup infracțional organizat, luare de mită și spălare de bani.

După pronunțarea sentinței, acesta a părăsit România și s-a stabilit în Grecia, unde a încercat să obțină protecție pe motive medicale. Autorităţile elene au respins extrădarea lui în trecut, după ce acesta a invocat condiţiile precare din închisorile din România.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite