Sindicatul „Loteria Română” reia protestele în fața Ministerului Finanțelor

0
Publicat:

Membrii sindicatului Național „Loteria Română” vor protesta astăzi, între 10:00 și 12:00 în fața Ministerului Finanțelor. Angajații sunt nemulțumiți pentru că, în ciuda promisiunilor, nu a fost soluționată solicitarea de excludere a Loteriei Române de la prevederile Legii 296/2023 prin care se diminuează veniturile angajaţilor. 

Angajații Loteriei Române protestează în fața Ministerului Finanțelor
Angajații Loteriei Române protestează în fața Ministerului Finanțelor

Toată săptămâna, angajații Loteriei Române vor protesta câte două ore, între 10:00 și 12:00, în fașa Ministerului Finanțelor, conform unui comunicat al organizației, citat de Agerpres.  

Din punct de vedere sindical, s-au făcut toate eforturile necesare exceptării Loteriei Române de la prevederile Legii 296/2023, prin care sunt diminuate drepturi ale salariaţilor, negociate şi stabilite prin contractul colectiv de muncă. Astfel, ca efect al acestei legi şi al măsurilor de taxare suplimentară a tichetelor de masă şi voucherelor de vacanţă, veniturile salariaţilor se diminuează cu peste 10%. Adăugând efectul inflaţiei asupra salariilor, rezultă o diminuare a veniturilor reale nete cu aproximativ 20%. Menţionăm că majoritatea salariaţilor CNLR sunt încadraţi aproape de salariul minim naţional", se precizează într-un comunicat al sindicatului din Loteria Română, afiliat la Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel ALFA". 

Sindicaliștii au făcut demersuri pentru ca angajații Loteriei Române să nu aibă salariul diminuat de noua lege, fără a primi însă un răspuns concret. Mai exact, salariile s-ar micșora cu peste 10%. Asta în condițiile în care inflația are ca rezultat o diminuare a veniturilor reale nete cu circa 20%, potrivit sindicatului, care adaugă că angajații Loteriei Române au remunerații apropiate de salariul minim național 

Ministrul Economiei Antreprenoriatului și Turismului, Ștefan-Radu Oprea a comunicat prin adresa 1798/16.02.2024 că, “prin reorganizarea companiei (hotărâtă să intre in vigoare la 01.04.2024) nu va fi diminuat niciun drept al salariaților cuprins în Contractul Colectiv de Muncă, în vigoare

Această situaţie este flagrant contrazisă de proiectul Bugetului de Venituri şi Cheltuieli al CNLR-SA/2024. Din informaţiile obţinute neoficial, deşi, conform legii, Sindicatul reprezentativ avea tot dreptul să le obţină în mod oficial, compania având obligaţia consultării şi informării, bugetul cuprinde o diminuare de 50% a valorii tichetelor de masă şi a valorii voucherelor de vacanţă. În aceste condiţii, în lipsa unor măsuri imediate şi concrete de modificare, Sindicatul Naţional Loteria Română apelează la toate formele de protest legale pentru apărarea drepturilor membrilor noştri, mergând până la greva generală", se mai precizează în comunicat. 

Sindicatul Naţional "Loteria Română" este reprezentativ la nivelul companiei cu aproape 80% dintre angajaţi.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite