Sindicaliştii nu acceptă "pacea lui Băsescu"
În ciuda apelului prin care şeful statului, Traian Băsescu, le-a cerut liderilor sindicali să amâne protestele până în decembrie, profesorii afiliaţi Federaţiei "Spiru Haret", funcţionarii publici din Sed Lex şi cadrele medicale de la Sanitas anunta ca nu vor renunţa la grevă.
"Nici nu se pune problema să amânăm protestele. Luni, 3 noiembrie, cadrele didactice vor face grevă de avertisment şi, dacă nu se rezolvă problema aplicării imediate a legii privind majorarea salariilor, vor intra în grevă generală pe 18 noiembrie", a spus preşedintele executiv al Federaţiei "Spiru Haret", Marius Nistor, informează NewsIn.
Apelul lansat de preşedinte va fi analizat de celelalte două federaţii sindicale din învăţământul preuniversitar
Potrivit secretarului general al Federaţiei Educaţiei Naţionale, Constantin Ciosu, posibilitatea de amânare a grevelor va fi discutată, vineri, în consiliul federaţiei, însă o decizie finală în această privinţă va fi luată în conformitate cu dorinţa cadrelor didactice.
Liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Aurel Cornea, a afirmat, la rândul său, că apelul lui Băsescu va fi analizat împreună cu celelalte federaţii sindicale, iar rezultatul va fi făcut public, cel mai probabil, săptămâna viitoare.
Funcţionarii publici afiliaţi Sed Lex şi cadrele medicale afiliate Sanitas nu amănă protestele
"Vom continua protestele şi vom declanşa greva generală pentru că acesta este mandatul meu din partea funcţionarilor publici şi-l voi duce până la capăt", a declarat, pentru NewsIn, liderul Alianţei naţionale a funcţionarilor publici Sed Lex, Vasile Marica.
La rândul său, preşedintele Sanitas, Marius Petcu, susţine că a luat deja hotărârea de a declanşa acţiuni de protest şi aşteaptă decizia de luni a ministrului sănătăţii Eugen Nicolăescu privind majorarea salariilor din sistemul sanitar.
"Nu putem întrerupe manifestările sindicale, ca urmare a unei singure solicitări a preşedintelui. Aşteptăm întâlnirea pe care ne-a promis-o Traian Băsescu la palatul Cotroceni privind salarizarea personalului din sistemul bugetar. Am fi acceptat, însă, dacă ni s-ar fi cerut în mod direct", a precizat Petcu.
Liderul sindical al Sanitas a adăugat că încercarea preşedintelui de a amâna protestele este de fapt o invitaţie pentru ca sindicatele să participe la un "dialog mai intens" cu autorităţile responsabile.
Apelul preşedintelui considerat tendenţios
Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat, joi, pentru Mediafax, că apelul preşedintelui vine prea târziu şi este tendenţios.
"Preşedintele, dacă dorea o părere a confederaţiilor sindicale, ar fi trebuit să facă o întâlnire cu membri Consiliului Economic şi Social, dar nu a avut decât o singură întâlnire la CES în tot mandatul său. Trebuia să facă întâlnirea aceasta acum două luni, când a început scandalul legat de majorarea cu 50% a salariilor profesorilor, dar el a preferat o întâlnire pe sectorul educaţiei", a afirmat Hossu.
Invitaţie la discuţii
Liderii confederaţiilor sindicale reprezentative au fost invitaţi să poarte discuţii cu miniştrii desemnaţi în grupul de dialog, vineri, 31 octombrie, la ora 12.00, la sediul Ministerului Muncii, pe temele aflate în atenţia confederaţiilor sindicale.
Sindicaliştii au declarat că se vor prezenta, vineri, la întâlnirea grupului de dialog format din cinci miniştri ai Guvernului Tăriceanu, pentru a-şi promova deciziile luate, dar nu au speranţe că se va rezolva ceva, apreciind că este doar "un mod de a câştiga timp".
Calendarul protestelor anunţate
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a decis, joi, ca în 10 noiembrie să organizeze o grevă de avertisment de două ore, iar din 18 noiembrie să intre în grevă generală pe termen nelimitat.
Din 18 noiembrie, cadrele didactice afiliate la FSLI vor intra în grevă generală pe termen nelimitat.
Federaţia Sanitas a anunţat un miting de amploare în Capitală, pe 11 noiembrie, urmând ca în 20 noiembrie să intre în grevă generală.
Alainţa Sed Lex a precitat că va intra în greva generală din 13 noiembrie.





















































